Acreditarea Spitalului Județean s-a poticnit în toalete

Unul dintre motivele pentru care a fost necesară modificarea proiectului pentru reabilitarea de la Spitalul Județean Mavromati, prin completarea celui inițial cu alte două, a fost lipsa toaletelor speciale pentru pacienții cu handicap. Inexistența acestor băi fiind și una dintre condițiile puse pentru acreditarea unității spitalicești.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu susține că lucrările de la ”Mavromati” au primit noi termene de finalizare, din cauza unor detalii care nu au fost prevăzute în primul proiect. De asemenea, Sorescu a mai precizat că, în cazul în care nu ar fi intervenit cu aceste modificări exista riscul ca unitatea spitalicească să nu primească acreditare, mai exact să piardă statutul de ”Spital Județean de Urgență”.

”A fost prost proiectul și atunci sigur că sunt lucruri care nu se văd și de asta am venit cu un contract II, III ca să facem lucrurile funcționale. Spitalul a fost programat să fie modernizat, dar la nici un etaj nu a avut băi pentru persoane cu handicap, ori suntem în 2014. Și atunci în proiect apăreau băi normale și a trebuit să se pună alte dotări să se facă aceste băi. Au apărut norme de acreditare și dacă nu ai baie pentru pacienți cu handicap nu îl acreditează”, a spus Gheorghe Sorescu, vicepreședintele CJ Botoșani.

Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că împreună cu firmele constructoare a găsit soluția care nu a implicat cheltuieli suplimentare și la nivelul spitalului au fost construite la fiecare etaj toalete pentru pacienții cu dizabilități. (A.D.)
CITEȘTE:
 Vicele de la CJ dă asigurări cu reabilitatea la spital:Sunt convins că până în mai terminăm
[[banner]]