EXCLUSIV: Șeful CJ premiat după ce l-a dat afară de la ”Mavromati” pe președintele CECCAR - CINE l-a înlocuit

Clinciurile dintre președintele Consiliului Județean și președintele filialei Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), de la mijlocul acestei săptămâni, nu au fost întâmplătoare.

 

După cum v-am informat joi, de Ziua Contabilului, printre invitații care au luat cuvântul la manifestarea organizată de CECCAR la Hotel Rapsodia s-a regăsit și Costică Macaleți. Spre deosebire de ceilalți vorbitori, care s-au mulțumit să aducă laude membrilor CECCAR, șeful CJ Botoșani l-a contrazis pe Viorel Alexandru, arătând că meseria cea mai importantă este aceea de inginer și nu de contabil, cum tot sublinia președintele Corpului.


Ulterior, Viorel Alexandru a continuat să insiste asupra răspândirii și funcției vitale a contabilității, iar Costică Macaleți a comentat din sală că, ”asta chiar e reclamă de acum”.


Disputele dintre cei doi survin alteia. Înainte de ședință Viorel Alexandru a purtat o discuție cu Costică Macaleți, în care, mai în glumă, mai în serios, i-a reproșat înlocuirea din consiliul de administrație de la Spitalul Județean.
Acolo fusese numit de Gheorghe Sorescu, predecesorul actualului președinte al CJ.
Macaleți l-a schimbat pe Alexandru fără să îi ofere nici o explicație, preferându-l în locul său pe Cezar Nicuță, consilier juridic la SC Locativa SA, pe care tot Macaleți l-a numit și în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.


În momentul în care Alexandru își exprima nedumerirea față de măsura luată, Macaleți i-a răspuns că nu știe despre ce este vorba, cu toate că el este cel care a semnat dispoziția.
A putut să o facă în baza unei legi care permite președintelui Consiliului Județean să își desemneze un reprezentant în CA-ul de la ”Mavromati”.
Cu toate acestea, președintele CECCAR i-a înmânat totuși o diplomă și șefului CJ la acțiunea în care s-a sărbători Ziua Contabilului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store