”Ieșeanul” care a ratat cu Botoșani cea mai mare ocazie din istoria Ligii 1 a fost menajer, făcea paturile - VIDEO

Salim Cisse, atacantul care în minutul 77 al meciului FC Botoșani - CSM Iași 3 - 3 a reușit să șuteze peste transversală de la numai un metru de poartă lucra în urmă cu cinci ani ca menajer.

 

Născut în 1992, în capitala Guineei, Conakry, a plecat în Italia când încă nu împlinise 20 de ani, fiind cazat într-un centru pentru refugiaţi.


ProSport scris că a lucrat ca menajer la un complex de apartamente care se închiriau turiştilor. Era angajat cu ziua, curăţa camerele, făcea paturile. Ajuta vremelnicii locatari să-şi care bagajele. Uneori, aceştia încercau să-i dea un mic bacşiş. Jignit, tânărul refuza. Ziua, Salim Cisse muncea. Noaptea juca fotbal.


„Plecam din centrul de refugiaţi, călătoream cu trenul şi jucam în liga a şasea sau a şaptea (n.r. – din Italia). Jucam cu oameni care veneau de la slujbă. Apoi luam trenul de ora 20:00, înapoi, spre casă. Mă bucuram să mănânc, pentru că hrana care ni se dădea în centru era prea puţină pentru mine“, a povestit fotbalistul de la CSM Poli Iaşi.

Îi plăcea, dar simţea că poate mai mult de atât. Se antrena noaptea.


Întâlnirea care i-a schimbat cursul vieţii a fost cea cu Franco Anzalone, director la echipa Arezzo, în acel moment în Serie D din Italia. Din acel moment, s-a ocupat numai de fotbal.


În acel sezon, 2011-2012, Salim Cisse a jucat pentru Arezzo, în liga a patra italiană, 27 de meciuri şi a marcat 13 goluri. Academica Coimbra, club din Portugalia, l-a transferat, iar jucătorul din Guineea şi-a continuat ascensiunea surprinzătoare. A devenit titular la nici 21 de ani, în sezonul 2012-2013, şi, cu 6 goluri în 25 de meciuri, a intrat în atenţia gigantului Sporting Lisabona. La sfârşitul sezonului era transferat deja de gruparea „leilor“ pentru un milion de euro, care i-a pus o clauză de reziliere de nici mai mult, nici mai puțin de 60 de milioane de euro.


Salim Cisse a prins rar echipa și în fiecare sezon a tot fost împrumutat până ce pe 1 septembrie a semnat cu CSM Poli Iași (foto jos). A debutat pe prima scenă fotbalistică din România cu FC Botoșani, reușind ceea ce ProSport a catalogat drept ”cea mai mare ratare din istoria Ligii 1”.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store