EXCLUSIV : DNA – anchetă la „Afacerea halatelor albe” Oprişanu – Pricopi

 

Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Serviciul Teritorial Suceava, anchetează „Afacerea halatelor albe” derulată anul trecut la Spitalul de Psihiatrie de la Botoşani. Cazul făcut public în premieră în toamna precedentă de Botoşăneanul îi are ca actori principali pe Gabriel Oprişanu, pe atunci director la unitatea medicală şi pe Gheorghe Pricopi, fost director general la SC Urban Serv SA.

Gabriel Oprisani afacerea halatelor albe la Psihiatria Botosani

Artificiu pentru cheltuielile de personal cu trei firme conduse de Pricopi   

Anul trecut Psihiatria a organizat o selecţie de oferte trimiţând trei invitaţii de participare la SC Urban Serv SA şi la două firme unde Pricopi era administrator şi deţinător de părţi sociale pentru „servicii de asigurare de personal de asistenţă medicală” pentru 52 de angajaţi. Teoretic aceştia solicitaseră singuri la finele lunii iulie concediu fără plată, după care au devenit angajaţi la SC Agrostar – Experiment SRL, companie la care Gheorghe Pricopi era administrator şi deţinea 60% din părţile sociale. Contractul a avut o valoare de 632.400 de lei şi survenea celor două parafate pe luna iulie, cu acelaşi obiect, în sumă totală de 151.813 lei şi pentru care nu s-a mai organizat nici măcar o cerere de ofertă. În acest fel conducătorul de la Psihiatrie încerca să se încadreze cu cheltuielile de personal în limita prevăzută de lege. Foştii angajaţi lucrau de fapt în acelaşi loc, numai că erau salariaţii unei firme private, iar spitalul în contabilitate nu se mai înscria cu cheltuieli de personal, ci cu un contract de genul celor de prestări servicii.

DNA vrea să afle cât de legal au plecat doar în acte peste 50 de salariaţi

Nu sunt cunoscute exact condiţiile în care DNA a demarat o anchetă, dar cert este că la începutul acestei luni Serviciul Teritorial Suceava al DNA a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani să efectueze un control la Psihiatrie şi să îi precizeze dacă operaţiunea s-a făcut cu respectarea legislaţiei muncii aflată în vigoare la acea dată, dacă au fost sau nu încălcate clauzele din contractul colectiv de muncă şi din cele individuale de muncă.

Oprişanu a aflat de la reporter de ancheta în desfăşurare

Spitalul de Psihiatrie de atunci, care între timp s-a reorganizat în secţie a Spitalului Judeţean, se află în subordinea Consiliului Judeţean, unde s-a aflat deocamdată neoficial de ancheta DNA. „La ora la care vorbim, n-am primit ceva oficial. Am auzit o discuţie, ceva discuţii ştiu, dar ceva oficial, o hârtie, nu am primit. Înseamnă că e pe circuit, pe undeva, şi trebuie să ajungă şi pe la noi. Auzisem că vine ceva în sensul acesta, dar de primit, nu am primit”, ne-a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ care coordonează activitatea spitalelor, el adăugând că nu are cunoştinţe despre cum s-a declanşat ancheta. Directorul de atunci al Spitalului de Psihiatrie a aflat de la reporter despre dosar. „Nu ştiu nimic (…). Nu sunt nici surprins, nici nesurprins”, ne-a spus Gabriel Oprişanu, care a precizat că nu are „absolut deloc” conştiinţa încărcată pentru ce a făcut acolo. Este posibil ca ancheta să fi pornit după o plângere pe care Consiliul Judeţean a făcut-o la Parchet, la începutul anului precedent, iar acesta să îşi fi declinat competenţa în favoarea DNA. Cert este că „Afacerea halatelor albe” a avut un efect devastator asupra lui Gabriel Oprişanu, după ce a fost făcută publică acesta ajungând să îşi dea demisia de la conducerea unităţii medicale şi să piardă nominalizarea pentru candidatura la Primăria Botoşani din partea USL. 
CITEŞTE ŞI:
 Afacerea halatelor albe – director PSD şi unul PDL angajează cadre medicale prin Agrostar
 CJ pe urmele lui Oprişanu cu o plângere penală de 17 miliarde de lei vechi