EXCLUSIV: Demisie ŞOC la Nova Apaserv, cel mai mare şef s-a retras

Şedinţa cu scântei a consiliului de administraţie de la SC Nova Apaserv SA, care a avut loc miercuri la fosta Tratoria şi la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, s-a soldat şi cu o demisie.

 

Constantin Grigoroşcuţă (foto primul din stânga), preşedintele CA, a anunţat reprezentanţii CJ şi ai societăţii prezenţi la întrunire că renunţă la funcţie. El a precizat că face acest lucru pentru normalizarea situaţiei operatorului de apă şi canalizare, informându-i pe cei prezenţi că îşi va depune demisia la secretariatul unităţii.

Constantin Grigoroşcuţă, reales în iunie consilier local la Mihai Eminescu din partea PNL, este pensionar şi a fost director la Penitenciarul Botoşani, neavând cel puţin teoretic vreo treabă cu obiectul de activitate al SC Nova Apaserv SA.

El a dobândit funcţia după preluarea conducerii CJ Botoşani de către USL şi va rămâne ca simplu membru în CA. Componenţii consiliului de administraţie ar urma să desemneze un alt preşedinte.

 

CITEŞTE ŞI:

Euro 2016 – Doi directori de la ”Apă” au pus-o de-o delegație în Franța pe banii unității în timpul Europeanului de fotbal