EXCLUSIV: Continuă excluderile în PSD Botoșani, OUT și un viceprimar, fost primar

Șirul de plecări sau excluderi de aleși locali din PSD Botoșani continuă cu un actual viceprimar, care timp de mai bine de jumătate de an a îndeplinit și prerogativele de primar.

 

Este vorba de Ionuț Huțanu, viceprimarul de Nicșeni, pe care organizația comunală a social-democraților a decis să îl scoată în afara partidului.


Motivul îl constituie faptul că în recenta campanie pentru alegerea primarului, respectivul membru PSD nu doar că n-a ajutat candidatul susținut de partidul din care face parte, ba i-ar fi făcut chiar anticampanie și l-ar fi sprijinit fățiș pe pretendentul PNL la funcție.


Totul ar fi plecat de la desemnarea persoanei susținută de PSD în alegerile parțiale de pe 5 noiembrie, care a produs numeroase nemulțumiri.


Social-democrații au efectuat un sondaj din care a reieșit că Iulian Iliescu de la ALDE se situează pe primul loc în preferințele oamenilor din Nicșeni și l-au sprijinit pe acesta în cadrul unei coaliții.


Ionuț Huțanu, cel care a condus Primăria după demiterea lui Ioan Gaidur, s-ar fi supărat și ar fi refuzat să susțină candidatul preferat de partid.


Statutar, PSD Nicșeni a trebuit întâi să ia o decizie, care urmează să fie validată în Comitetul Executiv Județean.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store