EXCLUSIV : Ce ”surpriză” la concursul pentru șefia IȘJ – AFLĂ ce a făcut Huncă

Astăzi, la Ministerul Educației și Cercetării Naționale a avut loc concursul pentru funcția de inspector școlar general. Singurii rămași în cursă pentru acest post de conducere au fost profesorul doctor în istorie Daniel Botezatu și Mihaela Huncă, doctorand în matematică.

 

De altfel, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a fost singurul din toată țara care a avut doi candidați pe post, ambii fiind declarați promovați. Mihaela Huncă va fi totuși cea care va ocupa funcția pe perioadă nedeterminată după ce a obținut un punctaj mai bun față de contracandidatul său.
”Eu sunt mulțumit, am felicitat-o pe d-na Huncă și între noi chiar a fost o atmosferă destinsă. Eu sincer nu mă așteptam să câștig, ținta mea a fost să iau examenul și l-am luat. Am fost conștient de rezultat”,  declarat pentru Botoșăneanul, Daniel Botezatu.
El a obținut la proba scrisă 37 de puncte, Mihaela Huncă 39. Punctajul final  a fost de 130 de puncte pentru Mihaela Huncă și 113,5 pentru Daniel Botezatu. Ca atare, actuala șefă a educației botoșănene își va păstra funcția de conducere. Daniel Botezatu susține că nu va depune contestație deși ar fi putut ataca faptul că din comisia de concurs au făcut parte doi inspectori școlari generali care nu promovaseră concursul. (G.E.)
CITEȘTE:
 Candidații la șefia IȘJ se retrag pe capete: Așadar, succes candidatului Daniel Botezatu