EXCLUSIV : „Actorul” - încă un preşedinte de partid parlamentar cu dosar la Securitate

 

Lumea politică botoşăneană are un nou lider cu dosar la fostul organ de represiune al regimului comunist. Spre deosebire de majoritatea celorlalte cazuri prezentate de Botoşăneanul, de această dată nu ar fi vorba de un turnător, ci de un urmărit. Securitatea i-ar fi deschis dosarul în ultimele luni înaintea revoluţiei din decembrie 1989.

În 2008 Gheorghe Iavorenciuc, actualul preşedinte al organizaţiei municipale a PNL, a candidat pe Colegiul Darabani, la Camera Deputaţilor. Potrivit legii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) trebuie să verifice toţi aspiranţii la un loc în Parlament. Instituţia a emis un răspuns pe această temă tocmai în luna mai a anului 2009, numai că acesta a fost trimis Autorităţii Electorale Permanente, astfel încât persoana vizată a intrat abia în decembrie 2011 în posesia adresei. „Dl. Iavorenciuc Gheorghe este titular al dosarului fond informativ nr.I 234325, 1989. Domnia sa a fost urmărit pentru comentarii negative cu privire la condiţiile de viaţă şi de muncă din ţară. A avut numele conspirativ Actorul”, se arată în adeverinţa semnată de Ladislau Csendes, preşedintele CNSAS. În aceasta se mai menţionează că lui Iavorenciuc nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii în condiţiile în care el a fost de fapt cel turnat. Preşedintele PNL Botoşani a formulat adresă la CNSAS pentru a-şi vedea dosarul. „Chiar că sunt interesat să văd cine s-a ocupat dintre colegii mei. Poate să fie oricine că eu am lucrat ca impresar pe toată aria judeţului, iar ca învăţător au fost probleme destule. Eu ştiam că este supervizat ce fac eu, dar nu ştiam că am şi dosar”, ne-a declarat Gheorghe Iavorenciuc.
Oameni din cultură bănuiţi de turnătorie
În 1989 acesta era impresar la Teatrul Vasilache şi mai scria piese teoretic pentru copii, dar cu subînţelesuri şi aluzii la situaţia socio-economică a judeţului şi crede că acestea au constituit motive pentru a i se face un dosar. Iavorenciuc îşi aminteşte că a fost chemat la o dsicuţie de fostul şef al Securităţii de la Botoşani. "Cred că atunci s-a constituit dosarul împotriva mea că probabil şefii mai mari... eu ştiu care era procedura? Am fost chemat şi aici, şi la Dorohoi", a mai afirmat Gheorghe Iavorenciuc. Liderul municipal al liberalilor a formulat două cereri la CNSAS: să i se arate dosarul şi să i se precizeze cine au fost informatorii. „În perioada imediat următoare voi afla cine, ce şi cum, deci dosarul este în curs de studiere de către mine”, a mai menţionat Gheorghe Iavorenciuc. El crede că turnătorii sunt oameni care şi în ziua de astzi lucrează în cultura botoşăneană.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Idee „made in Ucraina” de la un liberal – VEZI ce vrea el să facă cu aleşii de la municipiu
 Sindicalistul turnător de la LSI şi Palatul Copiilor