Ex-subprefectul a bătut Garda la Bucureşti

 

Fostul subprefect al judeţului din 2010 trebuie reangajat pe postul de comisar al Gărzii Financiare Botoşani. Miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a judecat recursul pe care Comisariatul General l-a formulat în urma procesului pierdut la Suceava.
Curtea de Apel din judeţul vecin hotărâse suspendarea deciziei de desfacere a contractului de muncă până la terminarea procesului pe fond, iar Garda a atacat-o la Bucureşti. Magistraţii din capitală au respins însă acţiunea formulată de Comisariatul General, astfel încât Daniel Moruzi trebuie reangajat cel puţin până la finalizarea litigiului în care solicită anularea dispoziţiei de concediere. Alţi doi comisari, Dragoş Budeanu şi Nelu Nechita, obţinuseră hotărâri asemănătoare. Cu toţii au fost concediaţi în urma unei testări profesionale organizate în vara anului trecut.
CITEŞTE ŞI:
 Verdict final la Înalta Curte : doi comisari de la Gardă trebuie reangajaţi
Garda Generală pusă să-l reangajeze şi să-i dea vreo 4.000 de euro lui Moruzi