Ex-primar, foşti parlamentari, revoluţionar, fost subsecretar de stat, elevi şi moldoveni la întâlnirea oamenilor de afaceri – GALERIE FOTO

La nici un alt eveniment, în afară poate de Balul Oamenilor de Afaceri, nu s-au reunit atâţia antreprenori botoşăneni ca la acţiunea desfăşurată miercuri la amiază la Hotel Rapsodia. Locurile rezervate la masa din sala Eminescu s-au ocupat aproape în totalitate.

 

Şi au fost prezenţi măcar câte un reprezentant din Top 3 al unor domenii precum industrie, construcţii, confecţii, prelucrarea laptelui, producerea băuturilor alcoolice, panificaţie.


La masă au luat loc şi foşti parlamentari, precum ex-senatorul Daniel Humelnicu şi ex-deputatul Cristian Roman, un membru al Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 decembrie 1989, Tudor Bucşinescu, dar şi oaspeţi din Moldova, de la Zona Economică Liberă Bălţi.


Nu au lipsit nici câţiva elevi din clasa a XI – a de la Grupul Şcolar „Elie Radu” veniţi astfel să facă o oră „Live” de Educaţie Antreprenorială.


Cum tocmai se prezentase un program gestionat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) adresat start-up – urilor, noul preşedintele al CCIA le-a transmis un mesaj, după ce în prealabil le-a mulţumit pentru participare.


„Dacă aveţi peste 18 ani puteţi să depuneţi un proiect. Aveţi 40.000 de euro, cât nu am câştigat mulţi oameni de la această masă timp de câţiva ani”,


Valeriu Iftime, preşedinte CCIA Botoşani.


Acesta şi-a exprimat dezamăgirea că organismul pe care mai nou îl conduce a primit doar opt răspunsuri de la oamenii de afaceri din Botoşani la un sondaj în funcţie de care doreşte să ghideze activitatea CCIA.


Printre participanţi s-au regăsit inclusiv Victor Ivănescu, director general la o unitate de stat, Gheorghe Alupoaie, fost primar de Rădăuţi Prut şi Bogdan Dăscălescu, fost vicepreşedinte la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, funcţie cu rang de subsecretar de stat.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

 

download from google play download from apple store