Eugen Ţurcanu cere în instanţă aproape 10.000 $ de la Primăria Botoşani

Aşa cum era de aşteptat, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a atacat în instanţă măsura prin care a fost sancţionat salarial. El a cerut Tribunalului Botoşani anularea dispoziţiei primarului prin care i s-a aplicat o penalizare de 5% din leafă pe o periadă de două luni.

 

„Comisia a făcut o propunere pe care primarul putea sau nu să o accepte”, ne-a declarat Eugen Ţurcanu.
Acesta a adăugat că a încercat rezolvarea amiabilă a diferendului şi săptămâna trecută s-a adresat în prealabil unui mediator, numai că Primăria Botoşani şi-a trimis doi jurişti care nu aveau nici un mandat de a acţiona în vreun fel, luând doar act de ceea ce se întâmplă.
„Eu trebuia să deschid proces fiindcă expira termenul în care puteam să contest dispoziţia şi rămâneam cu onoarea nereperată cum ar spune Caragiale”, a mai afirmat Eugen Ţurcanu.
El solicită şi plata unor daune de 30.000 de lei, supărat fiind pe afirmaţiile primarului precum că ar face parte dintr-un grup infracţional, că ar reprezenta interesele unor firme de casă a PDL Botoşani sau că ar fi umflat preţul la nocturnă. (S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Primarul i-a pasat pedepsirea lui Ţurcanu vicelui în fustă