Dolineaschi s-a întâlnit deja cu doi deputaţi PNL Botoşani

Liderul judeţean al social-democraţilor s-a întâlnit marţi, în ziua în care s-a rupt USL, cu doi dintre deputaţii PNL Botoşani. A recunoscut-o chiar deputatul Andrei Dolineaschi.

 

Acesta susţine că ieri a fost sunat de Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, căruia nu i-a putut însă răspunde deoarece discuta cu parlamentarii liberali de Botoşani.
"După ce am lansat propunerea de a continua colaborarea PSD-PNL la nivelul județului, am fost sunat de dl președinte Țurcanu. Nu i-am putut răspunde pe moment pentru că eram angajat într-o altă discuție cu mai mulți colegi deputați, printre care chiar domnii Verginel Gireadă și Costel Șoptică de la PNL. L-am sunat însă imediat cum am avut posibilitatea și mi-a propus să ne întâlnim miercuri dimineață. Presupun că vom discutade spre o solu ție de a asigura buna funcționare a administrației la nivelul județului Botoșani”, a afirmat Andrei Dolineaschi.
Întâlnirea de ieri vine să confirme zvonurile privind trecerea măcar a unui parlamentar liberal de Botoşani la PSD, unul dintre liderii judeţeni ai social-democraţilor declarând pentru Botoşăneanul că respectivul şi-ar dori asta, dar nu prea ar vrea PSD-iştii să-l primească.
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV: Lovitură de proporţii în PNL, cel mai tare primar cam lasă baltă partidul 
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 O sumedenie de şefi tremură rău pentru fotoliile de directori: Probabil vor da cât de curând un ordin de la primul ministru şi cu asta basta  – TABEL