Eugen Ţurcanu a cerut secretarului să-l declare (in)compatibil – DOCUMENT

 

Consilierul local Eugen Ţurcanu a solicitat secretarului municipiului să îi precizeze dacă în calitatea sa de ales este compatibil sau incompatibil cu funcţia de director la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a municipalităţii.
Eugen Turcanu compatibil sau incompatibil
Democrat-liberalul a trimis cererea încă de anul trecut, dar a făcut-o publică abia astăzi pe fundalul apariţiei acuzelor precum că s-ar afla în stare de incompatibilitate.
„Ţinând cont de faptul că DSPSA este o persoană juridică de drept public subordonată Consiliului Local al municipiului Botoşani, vă rog ca prin demersurile necesare să clarificaţi această situaţie”, se menţionează în adresa semnată de Eugen Ţurcanu.
Prefectul Costică Macaleţi a demarat luna această o acţiune de identificare a unor eventuale situaţii de incompatibilitate, iar Primăria Botoşani l-a informat de cazul lui Eugen Ţurcanu. Primul reprezentant al Guvernului în Botoşani a cerut un punct de vedere Agenţiei Naţionale de Integritate.

adresa Eugen Turcanu incompatibilitate
CITEŞTE ŞI:
 Consilier local PDL „dat în gât” la ANI de prefect