Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, organizează în data de 8 octombrie 2015 începând cu ora 9:00 un eveniment prin care marchează închiderea Centrului de Plasament Elena Doamna și dezvoltarea alternativelor de tip familial și de asemenea, finalizarea proiectului de dezvoltare a șase case pentru copii cu dizabilități în cadrul Complexului de case de tip familial „Sf Mina”.
Primul proiect a fost realizat cu sprijinul Fundației „Hope and Homes for Children” România și a constat in reabilitarea și dotarea unui număr de 5 apartamente în municipiul Dorohoi in care au fost mutați la începutul anului școlar 2015 -2016, 27 de copii și tineri din Centrul de Plasament Elena Doamna Botoșani și de asemenea, formarea personalului care va lucra în cele 5 apartamente.
O parte distinctă a acestui proiect a fost și o componentă de sprijin material în scopul prevenirii separării copiilor de familie și solicitarea unor măsuri de protecție precum și suport material pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului.
Al doilea proiect reprezintă dezvoltarea a 6 case de tip familial care au fost create urmare a parteneriatului intre Direcţia Copilului Botoşani, Fundaţia „SERA ROMANIA” şi Fundaţia „Hope and Homes for Childre”. Acestea au ca şi obiectiv principal asigurarea calităţii vieţii copiilor cu handicap, într-un mediu cat mai apropiat de modelul familial permiţându-le să beneficieze de servicii de îngrijire, recuperare şi integrare socială.
În 5 case de tip familial s-au mutat aproximativ 60 de copii cu dizabilități in perioada 2013 -2015 iar in prezent s-a finalizat construcția respectiv dotarea celei de a 6-a casă de tip familial destinată copiilor cu dizabilități. Împreună, cele 6 case alcătuiesc Complexul de case de tip familial „Sf Mina„ Botoșani.