Este OFICIAL! Daune de peste 7 milioane de euro solicitate de familie în cazul Alexandra

Solicitările de daune morale urmează a fi depuse de reprezentanții legali ai familiei Alexandrei Ivanov.

 

Au fost stabilite daunele în cazul Alexandra 

 

Odată cu modificarea Codului de Procedură Penală, părțile civile se constituie pe parcursul derulării anchetei penale și nu după ce dosarul este trimis în judecată.

 

La fel și daunele morale sau materiale care sunt pretinse de părțile civile pentru repararea unui prejudiciu psihologic, moral sau de orice alt fel.

 

În cazul morții în Maternitate a Alexandrei Ivanov, cabinetul de avocatură din Iași care reprezintă familia a ajuns la daune totale de 7,05 milioane de euro. Acestea au fost solicitate separat pentru fiecare membru în parte, după cum urmează:

 

  • 1 milion de euro pentru fiecare copil al Alexandrei
  • Soțul - 500 de mii de euro
  • Părinții - 700 de mii de euro pentru fiecare
  • Fratele - 500 de mii de euro
  • Bunicii (trei) - 500 de mii de euro pentru fiecare
  • Cumnatul - 100 de mii de euro
  • Fata adoptata de Alexandra - 50 de mii de euro

 

Avocatul Gianina Poroșnicu de la Iași a decis ca sumele solicitate sub formă de daune să fie individualizate pentru fiecare persoană în parte.

 

Asta înseamnă că judecătorii pot aproba în totalitate pretențiile financiare sau parțial.

 

Prezentă la Botoșăneanul TV, avocata ieșeană a arătat că acest dosar este unul dureros și revoltător deopotrivă și că a fost afectată emoțional inclusiv ea.

 

„La telefon povestea părea doar tristă, când am venit la Botoșani am găsit, de fapt, un oraș în incendiu declanșat de la această teribilă și tristă poveste a Alexandrei. Fix momentul în care am ajuns în Botoșani a fost momentul în care se scanda pentru Alexandra și au fost lozinci dintre cele mai emoționante, dar în același timp dintre cele mai puternice și războinice. Era chipul Alexandrei peste tot, pe tricourile celor din stradă, pe pancarte, pe gardul Maternității, oameni care au venit cu lumânarea în mână, oameni care au venit din respect pentru tragedia petrecută, în doliu”,

Gianina Poroșnicu, avocatul familiei Ivanov

 

 

Mesajele Alexandrei, poate cheia dosarului

 

Avocata a rămas impresionată și de modul demn în care familia își poartă durerea, în special părinții care au o atitudine modestă și rezistă datorită credinței în Dumnezeu.

 

De altfel, întreaga familie avea o relație extrem de apropiată cu Biserica.

 

„Le-am simțit durerea, dar nu au epatat cu nimic. Au făcut o descriere cât au putut de obiectivă și de transparentă a tot ceea ce s-a dialogat cu ea. Sigur, totul este pe telefon. Acesta este marele avantaj al acestui caz, că ea de acolo, de pe patul de spital a scris familiei, a scris prietenilor. Ei și-au încrucișat între ei mesaje și astfel putem să reconstruim aceste momente care pentru ea, pentru Alexandra, au fost de groază și sigur, transmise și amplificate părinților și celor din familie. Cu foarte mult bun simț oamenii aceștia, nu și-au sfâșiat hainele de pe ei, nu și-au strigat în urlete durerea, au fost de o decență extraordinară și cred că am să am multă vreme în timpane vocea stinsă a mamei Alexandrei care spunea: «dl inspector, măcar să nu se mai repete, măcar să nu se mai repete și tot ar fi o formă de dreptate». Mă abțin să nu plâng, am văzut atâta durere, îl vedeam și pe dl inspector că se ține foarte tare de pix și atent să consemneze”,

Gianina Poroșnicu, avocatul familiei Ivanov

 

7.050.000 de euro

este suma totală cerută drept daune, adică echivalentul a peste 35 de milioane de lei

 

În cazul în care vor fi cuprinse într-o sentință definitivă și executorie, aceste sume pot fi trase din polițele de asigurare ale personalului medical și Spitalului Județean Mavromati.

 

Cum în cazul de față pragul urmează a fi cu siguranță depășit, avocații se vor îndrepta către bunurile persoanelor care se fac vinovate de moartea Alexandrei Ivanov, prin instituirea sechestrului asigurator.