21 mai 2015, dublă sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Este ziua în care sunt comemorați bărbații și femeile care și-au dat viața în toate luptele care au înroșit pământul românesc, de-a lungul istoriei pe care mândri o purtăm în suflete.
Aproape de ora 13:00 la poarta cimitirului Pacea este forfotă mare. Pe de o parte, dinspre țintirim curg valuri de oameni care au mers la mormintele celor plecați pentru a face pomeni. Din cealaltă direcție vin oficialii care n-au vrut să facă parte din coloana oficială, unii ascunși după coroane, alții transpirați pe sub cravate.
Printre cei care ies și un grup gălăgios de romi care așteaptă o comandă de două taxiuri care să vină să-i preia. O polițistă locală își privește stresată ceasul. Doar câteva minute până când apare coloana oficială care-l are în frunte pe prefect. Intervine la grupul de romi pe care-i roagă să elibereze zona. Atât i-a trebuit pentru că a fost într-un final ținta cuvintelor deloc frumoase șuierate printre dinți: ”Fir-ai ai dracu, cine te-a făcut și pe tine polițistă”. Cedează fata care deși apărată de haina statului se gândește că ar porni un conflict inutil. Nu se poate face educație la o anumită vârstă.
Ajung și mașinile oficialităților de la Botoșani. Un șef de la jandarmi își ceartă subalternul că n-a ocupat locul care trebuie. Prefectul coboară din mașină cu părintele protopop Leonte. Apar și uniformele armatei și din spate primarul Ovidiu Portariuc însoțit de colegele de partid parlamentare și liderul județean PSD, Andrei Dolineaschi, ajuns pe la Botoșani. De la Consiliul Județean, nimeni.
”Vă rog respectuos să mai așteptăm câteva minute”, i se șoptește prefectului Costică Macaleți, care aprobă printr-o mișcarea imperceptibilă a capului. Ghinion. De el se apropie un boschetar care ține cu tot dinadinsul să-l salute și mai apoi să fie binecuvântat de părintele Leonte. Ar vrea să treacă mai departe dar este luat rapid de un jandarm atent. Apoi alaiul de oficiali se pune în mișcare.
De-o parte și de alta a aleii oamenii simpli îi privesc pe cei pe care poate-i percepeau după numele de pe buletinul de vot. Sau pe care-i mai văd prin ziare și pe la televizor. Prefectul a dat onor gărzii militare după care cu toții s-au așezat în deja cunoscuta formație pentru slujba religioasă oficiată de soborul de preoți în frunte cu protopopul Lucian Leonte. Primar, directori, consilieri, din același partid sau nu, s-au unit pentru un minut la veșnica pomenire a eroilor țării.
(G.E.)
[[galerie-foto]]