Ca în fiecare an și în 2019 Cimitirul Eroilor de la Pacea a devenit neîncăpător de Înălțarea Domnului. Doar că, spre deosebire de manifestările precedente, cea care a avut loc astăzi a cuprins mai multe elemente de noutate.
Iar unul ar fi că ceremonialul a purtat un evident accent localnic. Astfel, lângă monument s-au dezvelit și și câteva plăci temporare cu numele unor eroi din Botoșani și din alte localități ale județului care și-au dat viața pentru apărarea patriei.
Numele eroilor identificați au fost trecute pe respectivele panouri spre veșnică amintire.
Fiecare era acoperit de un tricolor care a fost dezvelit de copii îmbrăcați în straie populare.
”Sărbătorim astăzi o zi cu dublă semnificație: Înălțarea Domnului, care s-a jertfit pentru omenire, a fost răstignit, a murit și a Înviat și s-a ridicat la cer și pe eroii neamului, care s-au jertfit pentru neam și țară. Ție, erou al României, care te-ai jertfit pentru veșnicia țării și pentru onoarea Armatei Române, îți deschidem larg porțile inimii și îți aprindem în suflet candela recunoștinței”,
col. (r) Gheorghe Timofte, președinte Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”.
Fiecare cruce din Cimitirul Eroilor a avut alături pe parcursul festivității câte un copil care a legat un tricolor și a așezat o floare. Aceasta pentru că la acțiune au participat în costume tradiționale și 178 de elevi din șapte comune și din patru centre de plasament.
De altfel, cei mici, alături de militari, au însoțit toate delegațiile care au depus coroane. Și care anul acesta au inclus și Comunitatea Rușilor Lipoveni.
O altă noutate a fost adusă de Cezar Amitroaie. Actorul de la Teatrul Mihai Eminescu a recitat poezia ”Primește Doamne pe acest soldat”, moment când, în ciuda prezenți câtorva sute de oameni, s-a făcut o liniște chiar... mormântală. De altfel, vizibil emoționat, actorul a fost aplaudat la sfârșit.
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de peste zece preoți condus, în lipsa protopopolui Lucian Leonte, de părintele Petru Fercal de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul.
O mulțime de botoșăneni au asistat ca la spectacol la festivitatea care a început la 12:00 și a durat mai mult de o oră.
Și care, alt element de noutate, a fost dublată de un ceremonial care a avut loc la așa numitul Cimitir al Eroilor 2, undeva lângă stadionul Victoria, acolo unde sunt îngropați deopotrivă soldați români, ruși și germani.
Ca de obicei, prefectul Dan Șlincu a primit onorul de la Garda de Onoare, defilarea miliarilor, jandarmilor și pompierilor încheind festivitatea.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL