Era gunoiului: Țurcanu-l atacă dur pe vremelnicul Portariuc și-i pune în cârcă resturile sucevenilor

A ieșit public, alături de doi șefi din Consiliul Județean pentru a clarifica situația cu depozitul de la Stăuceni și lipsa de rampe de deșeuri. Florin Țurcanu s-a enervat la declarațiile făcute de primarul Ovidiu Portariuc care i-a cerut să rezolve problema gunoiului dar și la articolul apărut în Botoșăneanul cu privire la afacerea ”urât mirositoare” de la CJ.

 

Președintele CJ susține că s-a autosesizat ca urmare a unor declarații venite de la ”un cetățean care vremelnic conduce municipiul Botoșani și care aruncă declarații politice fără acoperire și apoi pleacă”.
Florin Țurcanu a subliniat din nou că în atribuțiile sale nu intră și punerea la dispoziție a unui spațiu amenajat pentru depozitarea de deșeuri.
Nu am înţeles de ce acest domn a ieşit în spaţiul public să spună că dl Ţurcanu trebuie să îşi rezolve problema cu gunoaiele. Eu nu am în atribuţii aşa ceva. Este o asociaţie intercomunitară județeană din care face parte şi Primăria, condusă de un Comitet Director şi un director pe care nu l-am numit eu, l-am găsit aici și care la rândul lor respectă un regulament aprobat. Nu am nici un atribut că dacă aveam puneam să facă EcoSal platformă temporară”, a declarat șeful CJ făcând trimitere la societatea Eco Proces din care fac parte primarii din județ și orașe, inclusiv Botoșani.
Mai mult, Florin Țurcanu a catalogat afirmațiile lui Ovidiu Portariuc ca fiind încărcate de ipocrizie în condițiile în care intenționează să tarifeze la prețuri mari operatorii din Botoșani însă nu aplică acest tarif și celor din alte trei județe.
Au venit şi au spus că scumpesc la 155 de lei pe tonă dar nu au spus că preiau gunoiul de la Suceava, şi eu nu am fost de acord, am spus că botoşănenii nu pot fi groapa de gunoi a Sucevei, preluăm că la Suceava sunt nişte colegi de partid care l-au rugat să preia. Preluăm gunoiul de la Neamţ, de la Iaşi, de la dl coleg de partid de la PSD dar nu îl putem prelua de la două societăţi comerciale de pe raza judeţului Botoşani. Îi trimitem la Ţurcanu. Ce să le facă Ţurcanu? Nu poţi veni cu nişte argumente mincinoase fără să explici clar cine eşti şi unde te afli. Nu voi fi niciodată de acord cu acestea", a mai spus Florin Țurcanu.
Pe românește șeful CJ a declarat că Ovidiu Portariuc a venit doar cu argumente mincinoase iar cei interesați pot urmări toate camioanele care intră în Botoșani, de la Suceava și poluează aerul din municipiu. (G.E.)
CITEȘTE:
 Șeful CJ aruncă bomba: Groapa de gunoi de la Stăuceni închisă încă un an