Epistolarul de la Botoșani a ajuns la academii, biblioteci și o mulțime de alte instituții

Asociația ”Floare Albastră” se apropie de finalizarea proiectului cofinanțat de Consiliul Județean Botoșani și a trimis redacției noastre un comunicat pe această temă pe care îl redăm integral mai jos.

 

Informăm populaţia judeţului Botoşani că Asociaţia „Floare Albastră”, în calitate de aplicant şi Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”, în calitate de partener, au implementat Proiectul „Epistolele românilor celebri, fundament al culturii neamului” în perioada  iunie  –  septembrie 2015. Proiectul a fost finanţat în procent de 89% din bugetul judeţului Botoşani.
Toate cele șase activităţi prevăzute în cererea de finanţare au fost organizate  în perioadele stabilite şi cu maximă eficienţă, realizându-se atât obiectivele proiectului cât şi rezultatele preconizate. Ultimele activităţi  au pus accentul pe  dezvoltarea posibilităţilor de autoexprimare a scriitorilor botoşăneni prin publicarea şi lansarea studiului „Epistolarul românesc -500”, iar prin organizarea campaniei de comunicare/informare a populaţiei am contribuit la creşterea gradului de consum al culturii scrise, care corespunde  unuia dintre obiectivele programului Consiliului Judeţean Botoşani. Lansarea „Epistolarului românesc – 500” a avut loc în ziua de 9 septembrie a.c.  la sala de lectură a Bibliotecii „Mihai Eminescu”,  în prezenţa a 55 participanţi.
„Epistolarul românesc - 500“ a fost deja distribuit membrilor grupului ţintă: Consiliului Judeţean Botoşani – 50 exemplare, Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”  - 20 exemplare, câte 5 exemplare bibliotecilor Academiei României, Academiei  Republicii Moldova, Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi Universităţii “Al. I Cuza”  Iaşi, unor  biblioteci comunale  interesate, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Direcţiei pentru Cultură, mai multor ONG-uri din judeţul Botoşani şi unor  persoane fizice care au solicitat în mod expres câte un exemplar. Acţiunea de distribuire va continua şi în perioada următoare. Campania de comunicare/informare a populaţiei a fost organizată în perioada 9 -19 septembrie a.c. prin  distribuirea a 160 pliante promoţionale de către membrii grupului de lucru al  proiectului.