Elsaco şi o firmă din Suceava „se bat” pentru lucrările de la Adăşeni

 

Pentru câştigarea licitaţiei privind lucrările de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din localitatea Adăşeni, au depus oferte două firme. Este vorba despre Elsaco Electronics din Botoşani şi societatea Instcon din Suceava. Lucrările se încadrează într-un amplu proiect în valoare de 2,3 milioane de lei noi, cu finanţare de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional.
Documentaţia tehnică a proiectului a fost publicată pe Sistemul Public de Achiziţii Publice pe data de 11 martie 2011, iar până la această dată au fost depuse două oferte care, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, sunt sub valoarea estimată a lucrărilor de execuţie. Momentan, licitaţia se află la faza de evaluare a ofertelor de către specialişti din cadrul DGASPC şi a Consiliului Judeţean, urmând ca după comunicarea răspunsurilor înaintate de comisia de evaluare să se treacă la etapa de şase zile de depunere a contestaţiilor. Conducerea DGASPC estimează ca, şantierul să fie deschis la începutul lunii mai. „Lucrările de construcţie de la Adăşeni constau în modernizarea a patru corpuri de clădire a actualului centru şi construirea de la zero a unui corp nou de clădire. Durata de execuţie înscrisă în contract va fi de 10 luni din momentul începerii lucrărilor”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt un număr de aproape 90 de persoane asistate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Adăşeni.