Campania „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns ieri, 16 aprilie 2019, în județele Suceava și Botoșani.
Secretarul de stat Victor Alexeev, alături de subprefectul Județului Suceava, Silvia Boliacu, de vicepreședintele Consiliului Județean, Niță Marin, de inspectorul școlar general Cuciureanu Cristian, precum și de reprezentanți din partea ANITP, AJOFM, ITM și EURES, au dat startul campaniei de informare în Bucovina. Cei aproximativ 300 de participanți: directori de școli, profesori, studenți și elevi au aflat direct de la experți despre metodele de prevenție, combatere și stopare a fenomenelor de muncă la negru, trafic de persoane, exploatare prin cerșetorie sau prin alte forme.
Secretarul de stat MRP a deschis sesiunea de informare, evidențiind că România se află pe un trend economic ascendent, reprezentând o opțiune viabilă pentru orice investitor, iar eforturile administrației centrale în a crea condițiile optime de trai pentru toți românii sunt puncte esențiale de luat în considerare înainte de a lua decizia de a pleca în străinătate. Mesajul de încurajare a tinerilor să rămână acasă a fost punctat și de către subprefectul Județului Suceava, dar și de vicepreședintele CJ, care au subliniat faptul că România are nevoie de oameni capabili pentru a-și dezvolta economia. Totodată, autoritățile au punctat că în Suceava există în cadrul CJ un serviciu dedicat Diasporei, precum și o lună dedicată acesteia, luna August - luna Diasporei.
Autoritățile speră astfel să aibă o legătură constantă cu cei care vor plece în afara granițelor și cu cei deja plecați.
Campania IASL a continuat la Botoșani, la Colegiul Național A.T. Laurian, în prezența a peste 100 de participanți, care au avut oportunitatea de a discuta cu secretarul de stat MRP, subprefectul Daniela Petronela Lozneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Toma Liviu, inspectorul școlar general adjunct, Otiliea Sandu, precum și cu reprezentanți din partea ITM, AJOFM, ANITP și EURES.
Oficialul MRP a pus în evidență rolul important al asigurărilor de viață în momentul în care se ia decizia de a pleaca în străinătate, oferind exemple de situații dificile în care statul român în ciuda tuturor eforturilor și a bunăvoinței, nu a putut oferi sprijinul solicitat din cauza costurilor mari ale procedurilor de repatriere în cazurile nefericite de deces. Autoritățile botoșănene au prezentat pe larg măsurile luate la nivel local în vederea sprijinirii informării adecvate și a proceselor de reîntoarcere și reinserție socio-profesională.
Campania continuă astăzi la Iași și Piatra Neamț.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: