Elevii dorohoieni au sărbătorit Ziua Persoanelor cu Dizabilități, cu muzică și poezie – FOTOGALERIE

Persoanele de la Centrul de Asistenţă şi Îngrijire din Dorohoi au fost vizitate astăzi cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, de un grup de elevi de la Clubul Copiilor din municipiu.

 

Membrii de la Ansamblul “Mugurelul”, grupul Folk “Noi doi” şi o elevă de la cercul de teatru au schimbat atmosfera din centru cu melodii de muzică uşoară, populară şi poezie.
„În această zi ne amintim că printre noi sunt şi semeni de-ai noştrii, care de cele mai multe ori fără voia lor, trebuie să răzbească prin hăţişul cotidian mai anevoios decât noi.  A-i stigmatiza şi marginaliza înseamnă a nu recunoşte că noi suntem oameni. Nevoile lor sunt grija şi obligaţia noastră” a afirmat Iulian Azoiţei, directorul centrului.
Pentru că pe 7 decembrie va fi ziua celei mai vârstnice doamne din centru, învăţătoarea Elena Eustafievici, care va împlini 95 de ani, invitaţii i-au urat mulţi ani.
„Bătrâneţea nu mai este aşa zburdalnică ca tinereţea, e mai schiopătă, dar aici la centru ajutată de angajaţi viaţa decurge lin şi fără griji” a spus doamna Elena.
Cei de la Clubul copiilor nu au venit cu mâna goală au adus şi daruri pentru toate persoanele din centru. Felicitări, icoane, desene care au fost premiate în cadrul unui concurs naţional „ Mesaj de prietenie”, care a avut loc la clubul dorohoian. Iar pentru ca sărbătoriţii să simtă această zi deosebită, personalul centrului a pregătit pe lângă masa obişnuită şi un desert cu ciocolată şi prăjitură cu mere şi scoţişoară.
Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Zi specială pentru persoanele cu dizabilități de la Dorohoi: Recital și activități la grădinițe