Elevii de la Colegiul Eminescu şi-au ales preşedintele - FOTOGALERIE&VIDEO

 

Sute de elevi din cadrul Colegiului Naţional Mihai Eminescu au intrat vineri, 19 octombrie 2012 în febra alegerilor. După o săptămână de campanie electorală în care actori principali au fost cinci candidaţi, elevi ai unităţii şcolare, cu precădere din clasele a X-a şi  a XI-a, astăzi tinerii au trecut pe la urnele amenajate într-o sală de clasă situată la parter exprimându-şi opţiunile privind componenţa Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor, prin vot.

Structura de conducere este formată dintr-un preşedinte, un prim vicepreşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar şi care va reprezenta interesele elevilor şi va acţiona strict în favoarea acestora în vederea unei relaţionări optime cu cadrele didactice  dar şi prin proiecte şcolare menite să influenţeze pozitiv procesul de învăţământ.
Evident cea mai disputată funcţie din Consiliul Elevilor a fost cea de preşedinte unde „lupta” s-a dat între trei candidaţi, respectiv Eduard Mititelu, Alexandru Azamfirei şi Anca Adăscăliţei în timp ce una din funcţiile de vicepreşedinte a fost ţintită de Adi Prăjinariu iar cea de secretar de Elena Guluţă. Cea care a predat ştafeta noului preşedinte  din postura de ex-preşedinte, respectiv Bianca Hodoroabă, a făcut parte în comisia de votare, pregătită pentru a ceda atribuţiile de mesager al elevilor. „Eu sunt senior de acum, o să îi ajut, o să îi îndrum, o să îi susţin în ceea ce vor să realizeze. Eu când mă uit acum în spate, văd ce am realizat şi sunt mândră. Las în urmă un proiect pe care l-am început cu care am fost la un concurs naţional şi am câştigat 500 de euro împreună cu echipa mea, las în urmă nişte petreceri tematice, las în urmă testele din Şcoala Altfel unde au fost făcute câte două activităţi în fiecare zi, las în urmă training-uri. Aş fi vrut să fac mai mult, poate aş fi vrut să fac o groază de chestii acum dacă stau şi mă gândesc”, a povestit Bianca Hodoroabă, (foto stânga) fostul preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor din cadrul CNME.
Ea a mai explicat că, timp de un an de zile a venit în întâmpinarea nevoilor colegilor elevi din colegiu care au apelat la ajutorul său ori de câte ori au avut nevoie de sprijin de orice fel.
Procesul electoral de vineri a fost îndeaproape observat şi de directorul unităţii educaţionale care la rândul său a trăit cu emoţie periplul la urne a celor peste 870 de elevi şi, cu toate că a avut simpatizanţi din rândul candidaţilor a păstrat secretul privind numele celui care a reuşit să o impresioneze. „Elevii reprezintă membrii importanţi ai societăţii şi prin votul de astăzi lor li se dă ocazia să îşi exprime părerile, preferinţele, opiniile şi că au un rol în societate, în comunitatea unde trăiesc, locuiesc şi învaţă. Fiind un vot democratic după cum vedeţi încercăm să le dezvoltăm încă de pe acum spiritul civic şi toleranţa astfel încât să îşi asume responsabilitatea propriilor lor acţiuni”, a declarat Cristina Chiriac, directorul Colegiului Mihai Eminescu.
După ce toţi cei aproximativ 900 de elevi şi-au pus „ştampila” pe buletinul de vot după ce au semnat cu carnetul de elev în faţă, s-a trecut la numărarea voturilor. Cele mai multe voturi adică 232 le-a primit Eduard Mititelu care devine astfel noul preşedinte al CŞE, urmat de prim vicepreşedintele Adi Prăjinariu cu 203 voturi, Anca Adăscăliţei pentru funcţia de vicepreşedinte cu 157 de voturi, Elena Guluţă cu 138 de voturi pentru funcţia de secretar. A strâns 116 voturi Alexandru Azamfirei care va prelua una din funcţiile de vicepreşedinte. Au votat în total 874 de elevi, 28 dintre buletine fiind anulate.









alegeri Colegiul Mihai Eminescu Botosani
CITEŞTE ŞI:
 Senzualitate, mister şi eleganţă sub măşti la balul de la Eminescu - VIDEO & GALERIE FOTO