Elevii chiulangii de la Botoşani 'vânaţi” de poliţiştii locali – FOTOGALERIE

Mai mulţi elevi botoşăneni au fost depistaţi de polițiști în baruri, cafenele sau alte localuri de pe raza municipiului.

 

Pentru îmbunătățirea și asigurarea unui climat de siguranță publică în zona adiacentă unităților de învățământ, precum și în scopul diminuării faptelor antisociale săvârşite de elevi, cât şi împotriva acestora, la începutul lunii mai 2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Protecţia Mediului, au desfăşurat acțiuni de prevenire în apropierea unităților de învățământ.

 

Astfel, în baza Planului de Măsuri, s-au efectuat controale în localurile de alimentaţie publică, în sălile de internet şi jocuri electronice, aflate în apropierea unităţilor școlare, pentru depistarea şi identificarea elevilor care absentează de la orele de curs și se refugiază în baruri, dar si identificarea agenţilor economici care comercializează către minori produse din tutun şi băuturi alcoolice.

 

Cu această ocazie, au fost controlate un număr de 10 unități economice amplasate în zona adiacentă unităților de învățământ, unde au fost depistați 35 de elevi. Nu au fost constatatate abateri săvârșite de operatorii economici, însă polițiștii locali, au adus la cunoștința acestora, faptul că vânzarea produselor alcoolice și din tutun către minori este interzisă și se sancționează conform legilor în vigoare:

 

• Legea 349 din 2002 (modificată în dec. 2016), interzice explicit vânzarea de tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani. Sancțiune: de la 5000 până la 15.000 lei și cu posibilitatea dispunerii unei sancțiuni complementare de închidere a unității.

 

• Legea nr. 61/1991 (republicată în feb. 2014) interzice “servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor”.

 

Sancțiune: de la 100 până la 500 lei, precum și sancțiunea complementară de suspendare a activității localului public, în cazul în care contravenția este repetată.

 
download from google play download from apple store