Elevi chiulangii aduși cu Poliția la cursuri, încă un val de amenzi

Poliția Orașului Darabani, împreună cu Biroul Siguranță Școlară și cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră, au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc în zona unităților de învățământ.

 

Vineri, forțele de ordine s-au deplasat în zona școlilor, unde au dat peste opt elevi care la acea oră ar fi trebuit să se afle la cursuri.


Totodată, au fost verificate și zece firme aflate în proximitatea unităților de învățământ.

 

15 amenzi


în valoare de aproximativ 16.000 de lei au fost aplicate în urma neregulilor constatate, cele mai multe pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.