Elev snopit în bătaie de tatăl unui coleg, a rupt-o la fugă şi a ajuns la spital

Un copil în vârstă de 10 ani din localitatea Baranca, comuna Hudești a ajuns vineri la spital, după ce a fost agresat fizic de tatăl unui coleg de clasă. Băiatul acuza dureri de spate și a fost transportat la unitatea spitalicească de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

 

Băiatul mergea spre școală în această dimineață, iar pe drum acesta s-a întâlnit cu tatăl unui coleg cu care avuse un conflict. Bărbatul a coborât dintr-o căruță și a început să îl întrebe pe elev ce probleme are cu copilul său, iar apoi a început să îl lovească cu palmele.
Copilul a reușit să scape și a dat fuga spre casă să își anunțe părinții. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări față de bărbat pentru loviri sau alte violențe. (A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
ȘOCANT: Bebeluş de numai 4 luni bătut de părinţi: Agresiuni sunt foarte multe