Elev de la Colegiul Eminescu bătut cu sălbăticie la mall, de bodyguarzi, până ce a făcut pe dânsul

Șirul violențelor de la Botoșani pare să se fi mutat, cel puțin pentru o seară, din stradă în cel mai mare complex comercial, acolo unde sâmbătă seară un băiat de 18 ani a fost bătut crunt de bodyguarzi.

 

Bătut în văzul lumii, apoi băgat pentru ”corecție corporală” și într-o cameră

Alin Ocu este elev în clasa a XII – a la Colegiul Național Mihai Eminescu și se afla împreună cu alți trei băieți, tot din anul terminal de liceu și cu o fată la Uvertura Mall. Toți cei cu care era povestesc că se aflau la parter când au venit doi bodyguarzi, l-ar fi întrebat pe Alin ”ce faci?” acesta ar fi răspuns ”bine”, după care s-ar fi năpustit asupra sa. Elevul ar fi încercat să fugă, ar fi intrat în magazinul Kenvelo în speranța că bodyguarzii nu vor veni și acolo după el, însă nu doar că au făcut-o, ci ar fi chemat și ajutoare. În total s-ar fi strâns opt - zece bodyguarzi care l-ar fi bătut atât în văzul lumii, cât și într-o cameră în care l-au băgat ulterior. Când i-au dat drumul de acolo abia s-ar mai fi putut ține pe picioare.

Rudele băiatului, realmente șocate

Între timp, prietenii săi au sunat la 112, la fața locului a ajuns o mașină a Jandarmeriei, însă ceilalți elevi susțin că doi bodyguarzi ar fi intrat în mașina jandarmilor, au discutat foarte puține minute și ar fi plecat nestingheriți. Foarte speriat, Alin Ocu a refuzat inițial să depună plângere, însă după ce rudele sale au aflat ce s-a întâmplat, au mers cu el la Poliția Municipiului Botoșani. Nemulțumit de reacția oamenilor legii, consilierul județean Costel Pătrăuceanu, care este fratele mamei băiatului, a informat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean și a cerut instrumentarea cazului de către un ofițer. Acesta era șocat de cele întâmplate.


”Nu se poate așa ceva. Chiar dacă ar fi făcut ceva nu au dreptul să îl bată într-un asemenea hal”,


Costel Pătrăuceanu, unchiul victimei.


La Poliție au venit și ceilalți elevi martori la eveniment, care dau asigurări că nu comiseseră nici o faptă care să necesite luarea de măsuri de către bodyguarzi.


”Oricum au camere de luat vederi la mall și se poate vedea că nu am făcut nimic”,


Prieten al victimei.

Răzbunare pentru miss?

Ceilalți elevi cred că este posibil ca la mijloc să fie o răzbunare deoarece Alin Ocu ar fi avut un conflict cu bodyguarzii la balul de la Colegiul Eminescu, atunci când din greșeală ar fi luat de la bar sticla de suc a unui om de la pază și protecție. Atunci ar fi reușit să fugă și ar fi scăpat, însă sâmbătă seară ar fi fost recunoscut și și-ar fi primit pedeapsa.
Prietenii săi releatează că a fost atât de speriat încât... ”era ud, s-a pișat pe el de frică”.
Sâmbătă, pe la 23:00, Alin Ocu dădea declarații la Poliție însoțit de părinți, iar ceilalți elevi așteptau să facă același lucru.


VEZI ÎN VIDEO MĂRTURIILE ULUITOARE ALE MARTORILOR BĂTĂII