I-a lăsat fără cuvinte pe Ștefan Bănică și pe Loredana Groza. Are 13 ani, este din Botoșani și visează să devină prezentator de televiziune.
Toni Mihailov este un copil din Botoșani cu o capacitate mentală extraordinară. Iar acest lucru l-a demonstrat în cadrul ultimei ediții a emisiunii Next Star, acolo unde i-a lăsat pe jurați cu gurile căscate.
„Sunt Toni Mihailov, am 13 ani și sunt autist și inteligent. Îmi place la tv foarte mult”, asta a fost prezentarea lui de la începutul numărului pregătit de el.
Toni Mihailov a avut un moment inedit pe scena Next Star, moment la care nu a trebuit să se pregătească prea mult, dat fiind abilitatea sa de a memora cu foarte mare ușurință diverse informații.
„Mamă, ce intrare, băi băiatule!”, spune Dorian Popa atunci când Toni pășește în scenă.
„Orice este special este bine venit. Noi căutam oameni speciali, nu căutăm copii care să meargă în turmă. Căutăm copii care au curajul să își folosească lucrurile speciale și să ii facă să câștige”, spune Loredana.
În cadrul ediției de sâmbătă de la Next Star, Toni Mihailov a pregătit un număr total diferit față de cele cu care suntem obișnuiți. Potrivit A1.ro, Toni și-a arătat abilitatea sa de a memora date și i-a făcut pe jurați să spună că nu le vine să creadă.
Pentru momentul realizat de Toni, copilul a avut nevoie de două ecrane mari unde i-au fost proiectate diferite date de nașteri ale unor vedete autohtone, iar el nu a greșit niciuna dintre cele afișate.
Juraților nu le-a venit să creadă. Toni, în vârstă de doar 13 ani, a nimerit cu exactitate datele de naștere ale unor vedete precum Andreea Raicu, Margareta Pîslaru, Maria Dragomiroiu, Klaus Iohannis și chiar și a Cristinei Cioran.
Pentru a fi siguri, jurații i-au pus memoria la încercare, pentru a se asigura că nimic nu e o făcătură. Dorian Popa l-a întrebat data de naștere a Rihannei, artista internațională, și a nimerit perfect.
„Extraordinar! Incredibil. Fantastic. Nu mi-a venit să cred”, au reacționat jurații. Ștefan Bănică a vrut și el să-l testeze pe micuț și l-a întrebat data de naștere a lui Elvis Presley și nici de această dată jurații nu au fost dezamăgiți.
„El funcționează după alt sistem, are alte setări și asta nu înseamnă că sunt greșite, poate ale noastre sunt greșite și ale lui sunt corecte”, spune Loredana.
Toni Mihailov are o abilitate incredibilă de a reține informații, iar acest lucru i-a oferit 3 de DA în etapa din această seară. Dar pe lângă această calitate, el are și o poveste de viață impresionantă.
„Eu sunt mamă și m-am simțit corijentă la acest capitol. Nu toți suntem pe aceeași frecvență”, spune Loredana.
În cadrul testimonialelor, mama lui Toni, Mia, recunoaște că i-a fost greu să-și vadă fiul dat la o parte din cauza problemei de care suferă. „Mă bucur că măcar vede cum se face o emisiune, că la școală nu-l puneau pe scenă. El voia să cânte și îl deranja foarte mult că îl dădeau la o parte”, spune mama lui, potrivit A1.ro. „Eu îi sunt alături în orice moment, ca un asistent personal. Merg cu el la școală”, mai spune mama acestuia.
Toni are un singur vis măreț: își dorește o carieră în televiziune. „Îmi doresc să fiu prezentator tv când voi fi mare”, spune copilul.
(Foto: A1.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: