Egner şi turnătoria : Dacă eu vorbesc cu tine şi tu spui mai departe, eu sunt colaborator

 

Pentru prima dată după ce a fost declarat colaborator al Securităţii, Florin Egner a vorbit mai pe larg despre modul în care a ajuns ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să emită o astfel de decizie pe numele său. Fostul primar al municipiului Botoşani din perioada 2000 – 2004 susţine că nu a avut angajament la Securitate şi nici nume conspirativ şi că nu a semnat vreodată o notă informativă.
Florin Egner colaborator CNSAS

Poveste cu vară plecată în Canada

Versiunea ex-edilului şef stă cam aşa... A avut o verişoară, Daniela Poenaru, care pentru o o scurtă perioadă a lucrat şi la Electrocontact, acolo unde el era inginer. Prin 1988 aceasta a plecat în Canada, iar informatorul Securităţii care stângea date din unitate i-ar fi trecut pe o listă pe toţi cei care vorbeau în mod regulat despre persoana respectivă, iar printre aceştia s-ar fi regăsit şi Florin Egner. Acesta a negat că ar fi pârât pe cineva în scris la organul de represiune comunist. „Nu există nici o chestiune scrisă” şi „este un verdict politic pentru mine”, a afirmat Florin Egner. Fostul primar şi consilier local susţine că, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) l-a declarat colaborator, a atacat decizia în instanţă, iniţial ar fi primit câştig de cauză, după care a pierdut la ICCJ, unde nici nu s-ar fi prezentat întrucât ar fi considerat că nici nu mai este necesar deoarece ar fi fost evident, în opinia sa, că nu poate fi trecut în categoria colaboratorilor. „La fel cum îmi explic că Tribunalul a spus că nu sunt”, a răspuns Florin Egner când a fost întrebat cum îşi explică decizia ICCJ.

"Dacă nu s-ar fi făcut o sesizare probabil nu aş fi ştiut niciodată"

Acesta ar fi atacat decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Aceasta şi pentru că el crede că hotărărea instanţei are un substrat politic.
„Eu, atunci, dacă era PSD-ul la... cred că nici nu ajungea dosarul meu mai departe. De ce? Pentru că eu tot timpul am avut o poziţie, bună, rea, luăm ziarele, cum aţi apreciat-o voi, eu am fost un tip care a avut o poziţie publică şi sigur că la unul îi pare bine şi pe altul îl deranjează şi sigur că, dacă pe unul în deranjează... Dacă nu s-ar fi făcut o sesizare probabil nu aş fi ştiut niciodată şi s-ar fi întâmplat ca după 10 sau 20 de ani nici să nu fi ştiut de aşa ceva, dar am avut o rudă în străinătate”, a declarat Florin Egner.

A citit legea şi "colaborator" e un termen la care ar putea fi încadrat oricine

Fostul primar crede şi că termenul de „colaborator” nu este chiar unul foarte grav. „Nu informator, nu lucrător, colaborator. Eu am citit legea atât de bine, e atât de larg, poţi să spui orice. Dacă eu vorbesc cu tine şi tu spui mai departe, cum s-a întâmplat în cazul meu, eu sunt colaborator fiindcă de la mine a fost dată ştirea”, înseamnă „colaborator” în accepţiunea lui Florin Egner. Ca atare, acesta nu vede nici un impediment în a ocupa funcţia de director al Zonei Metropolitane, calitate în care ar urma să gestioneze programe europene de milioane de euro şi să colaboreze cu instituţii UE care au cerut României în repetate rânduri îndepărtarea colaboratorilor şi informatorilor din posturi publice importante. ICCJ i-a dat verdict de colaborator din 2010. Florin Egner este susţinut de USL pentru ocuparea postului de director la Zona Metropolitană.
CITEŞTE ŞI:
 Primarul dă înapoi cu turnătorul de la Zona Metropolitană