Noul director de la Pensii şi-a început activitatea cu controale

 

Marius Budăi, noul director executiv interimar din fruntea Casei Judeţene de Pensii şi-a ocupat biroul din cadrul instituţiei care a fost eliberat de predecesorul său, Ştefan Dodiţă şi şi-a început activitatea prin convocarea unui colegiu director. Şeful de la Pensii susţine că a luat deja o serie de măsuri pentru fluidizarea cetăţenilor care se adresează unităţii şi de asemenea va efectua şi mai multe vizite în teren.
Colegiul director a fost întrunit luni, 8 iulie 2013 fiind puse în discuţie mai multe aspecte care au fost incluse în raportul auditului propriu care este stabilit la nivel naţional şi efectuat periodic pentru identificarea anumitor neconformităţi şi emiterea de recomandări pentru remedierea acestora. „Normal raportul de audit nu se discută în colegiul director dar eu am preluat o serie de măsuri de acolo care au fost lăsate pe organizarea casieriei la parter o linie pentru un metru confidenţialitate la casierie care s-a realizat, să punem un buton de alarmare, am discutat la activitatea de relaţii cu publicul şi persoanele în zilele foarte încărcate, la patru zile se vor schimba una pe alta ca să nu stea o singură persoană să stea strict numai acolo opt ore”, a declarat Marius Budăi, director executiv interimar CJP. De asemenea, social democratul a mai spus că în cursul zilei de marţi, 9 iulie 2013 va efectua o serie de vizite atât la spaţiul în care funcţionează comisia de expertiză medicală din cadrul Spitalului Dorohoi dar şi la cel de la Dorohoi.
CITEŞTE:
 Director învestit de prefect cu parlamentari PSD şi leafă de 65 de milioane FOTOGALERIE