Șeful Inspectoratului Școlar ”uitat” de la demitere - LISTA inspectorilor destituiți

Val de demiteri în fruntea inspectoratelor din teritoriu.

 

Șefii inspectoratelor școlare din 13 județe-Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași-au fost revocati vineri din funcție de ministrul Educației, Liviu Pop.

 

Din informațiile Hotnews.ro, ordinele de revocare au fost trimise pe adresă inspectoratelor județene vineri seară, prin fax, și urmează să între în vigoare peste 15 zile, conform legii. O parte dintre inspectorii-șefi reclamă însă nereguli, spunând că nu au avut loc anterior cercetări disciplinare care să justifice revocarea lor din funcție.

 

Adrian Doxan, șeful Inspectoratului Școlar Caraș Severin, care se află pe lista celor 13, reclamă "presiuni politice" și a declarat, pentru Hotnews.ro, că "Îmi rezerv orice cale că să îmi câștig dreptatea, inclusiv să fac sesizare pentru abuz în serviciu (împotrivă ministrului-n.red.)." Ministrul Liviu Pop nu a putut fi contactat până la oră publicării acestui articol pentru a explică motivele revocării celor 13 inspectori-șefi.

 

Luminița Barcari, șefa Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, și Adrian Doxan, șeful Inspectoratului din Caraș-Severin, spun că deciziile de revocare au venit vineri seară, prin fax, pe adresele inspectoratelor.

 

Doxan consideră că este vorba despre o hotărâre abuzivă, în condițiile în care, spune el, "până la data de 31 august am termen să îmi trimit fișa de activitate și raportul de evaluare, iar o cercetare disciplinară nu a avut loc. A fost un control în inspectorat la sfârșitul lunii mai, în urmă căruia nu am primit niciun raport, nicio notificare. Legea prevede foarte clar că orice sancțiune se anunța în urmă unei cercetări disciplinare."

 

El vorbește și despre presiuni politice, în condițiile în care nu este membru al niciunui partid: "Se fac presiuni politice. Este clar că cineva face presiune și dorește numirea unor anumite persoane în această funcție. Faptul că nu fac parte dintr-un partid politic ar trebui să fie un atu. Dacă se dorește o anumită coloratură politică, să își pună acea coloratură, dar să și-o pună pe față."

 

Șeful IȘJ de la Botoșani, Gabriel Hârtie, pare să fie deocamdată în siguranță din moment ce este membru PSD.

download from google play download from apple store