Șeful de la județ care-și caută consilieră – CINE a ocupat scaunul

Un șef din administrația județului se află în căutarea unei persoane care să țină secretariatul de la cabinet. Iar în acest sens a fost organizat și un concurs.

 

Cel care are nevoie de ajutor la locul de muncă este Radu Judele, administratorul public al Consiliului Județean Botoșani. El s-a mutat în biroul care a fost ocupat în trecut, pe când era doar vicepreședinte, de Gheorghe Sorescu actualul președinte al CJ Botoșani. Și cum instituția a rămas doar cu un singur vicepreședinte și administratorul public, volumul de muncă este unul crescut iar circulația documentelor, continuă.
La concursul pentru postul de consilier la cabinetul administratorului public din CJ Botoșani s-au înscris două persoane, respectiv Raluca Roșioru și Felician Modest Dutcă. Cei doi nu au trecut de proba scrisă din examen, fata obținând doar 17,33 puncte iar băiatul 41,33. Asta în condițiile în care minimul a fost de 50 de puncte, adică un meritoriu 5. Cel mai probabil procedura va fi reluată. (G.E.)