Șeful de la Apă băgat în ședință de Sorescu : Monitorizăm foarte din scurt

Directorul general al societății Nova Apaserv a fost convocat la o ședință tehnică alături de mai mulți reprezentanți ai unității dar și din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua, în biroul la Gheorghe Sorescu.

 

Asta după ce, Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean a tras un semnal de alarmă cu privire la contractele ce fac parte din uriașul program cu finanțare europeană pentru modernizarea sistemului de apă și canalizare și extinderea acestui în județ.
Inventarierea tuturor contractelor pe care le au ei, noi ne-am propus să avem aceste întâlniri săptămânal să vedem cum reușim. Cred că au înțeles și ei în ultimul moment că lucrurile trebuie să meargă, ne lovim de ceea ce însemnează licitațiile, contestațiile, procedura de licitație, care este una destul de greoaie. Sigur constructorii au toată disponibilitatea să lucreze, nu văd nici unul care să nu vrea să câștige bani pe fonduri europene”, a declarat vicepreședintele CJ Botoșani.
Gheorghe Sorescu a declarat că săptămânal își dorește să aibă întâlniri cu șefii de la compania de apă axate pe implementarea acestor contracte și ducerea la bună îndeplinire spre a fi evitate eventuale corecții financiare.
O să-i monitorizăm foarte din aproape în aproape, foarte din scurt. Contractul de la Vorona este în litigiu, pe Flămânzi se lucrează, la Ștefănești se lucrează, pe Dorohoi la stația de epurare se lucrează, conducta de la Săveni s-a semnat contractul va începe să lucreze. Mai rămân rețelele Botoșani și Dorohoi care nu sunt semnate și cu asta se încheie toată faza de contractare”, a mai spus Gheorghe Sorescu.
De cealaltă parte și Gabriel Cîrlan, directorul Nova Apaserv a arătat că nu există vreun risc de a fi pierduți banii europeni.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Țurcanu cu ochii pe Cîrlan, le-a dat treabă vicepreședinților : Să lucreze zi și noapte