O femeie a preluat conducerea uneia dintre societățile problematice ale municipalității.
Viorica Andronachi - director economic Direcția Silvică a fost numită președinte al Consiliului de Administrație de la SC Urban Serv SA.
Din acest consiliu mai fac parte, la propunerea social democraților din Consiliul Local, următorii: Andrei Beicic - inginer Secția Drumuri Naționale, Remus Dulgheru - director RAR, Dan Pădurariu - director ARR și Florin Egner, director al Zonei Metropolitane.
Noul CA s-a întrunit în prima ședință joia trecută, pe 28 iunie.
„S-au constituit, și-au ales comitetele prevăzute de lege, a fost numit președintele CA de către Adunarea Generală a Acționarilor. Este Viorica Andronachi de la Direcția Silvică Botoșani”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA
Acest CA va rămâne în funcție până la organizarea unui nou concurs, fiind o structură provizorie.
„Se organizează concursul necesar urmând demersurile necesare pentru alegerea unui nou CA, conform procedurilor. Urmează ca în ședința de luna aceasta să supunem aprobării procedura, fiindcă legea prevede mai multe variante. Ori comitetul de remunerare și organizează singur, organizează asistat de către un expert de resurse umane sau expertul se ocupă de această problemă”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA
La concursul anterior societatea Urban Serv a cheltuit în jur de 20.000 de lei cu tot cu TVA, sumă estimată și pentru următoarea serie de examene pentru administratorii viitori.
În cazul în care nu ar fi demisionat, celălalt CA ar fi trebuit să fie în exercițiu până în anul 2021, contractul de mandat fiind valabil patru ani de zile.