Șefa de la Pensii învestită cu ceva PSD-iști, prefect și discurs citit de pe hârtie – GALERIE FOTO & VIDEO

Miercuri, noul director executiv al Casei Județene de Pensii a fost învestit pe funcție, în cadru oficial, la sediul instituției.

 

La ceremonia care a fost coordonată de prefectul Dan Șlincu au luat parte, pe lângă funcționarii din cadrul Casei de Pensii și doi directori social democrați, respectiv Teodor Dimitriu de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și Daniela Lozneanu de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

 

Prefectul a dat citire ordinului de numire ce a fost emis în data de 1 mai 2017 după care a adresat un scurt mesaj pentru noul director, Cristina Anton.

 

”Vă doresc succes, să aveți parte de rezultate notabile în această funcție de conducere a acestei instituții, doresc să faceți echipă cu tot personalul din cadrul instituției pentru ca activitatea să se desfășoare normal în interesul cetățeanului”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Prefectul i-a mulțumit totodată și lui Ioan Buzilă pentru perioada în care a asigurat interimatul instituției, după care i-a dat cuvântul tinerei care a preluat frâiele acestei unități.

 

”Astăzi este o zi foarte importantă pentru mine, o privesc ca pe un început alături de dv.  Vă garantez cu toată puterea că sunt un om perseverent, un om care construiește și nu dezbină, un om cre crede în seriorizitate și în respect reciproc”,

Cristina Anton, director executiv CJP

 

Vizibil emoționată, noua șefă de la Pensii a citit mai departe discursul pe care l-a pregătit pentru această zi și în care a arătat că valorile pe care le are vor duce la rezolvarea problemelor ce se vor ivi pe parcurs.

 

La ce să se aștepte colectivul? Răspunsul oferit a fost o succesiune de calități pe care Cristina Anton a susținut ferm că le are și anume: curaj, corectitudine, muncă cinstită, loialitate asumarea responsabilității.

 

”Nu voi cere absolut nimănui să-și depășească atribuțiile conferite de lege însă îmi doresc ca toți cetățenii să fie tratați în mod egal atunci când vin la Casa de Pensii. Aș vrea să nu uităm nici o clipă că în dosarele pe care le avem în fața noastră, de fiecare dată când le studiem, sunt vieților unor oameni și întreaga lor activitate”,

Cristina Anton, director executiv CJP

 

După ce au rostit câteva cuvinte și cei doi adjuncți, s-a servit cafea și pișcoturi după care fiecare s-a întors la activitatea cotidiană din cadrul instituției, coordonată de director nou, la început de drum.