Șef de la municipiu, lua bani pe 5 direcții în același timp, draga de ANI s-a dus și peste nevastă-sa – DOCUMENT

Director adjunct, actor, asociat, administrator de firmă, consilier local, toate aceste funcții le-a deținut în același timp. Și mai adăugați și vicepreședinte municipal la un partid parlamentar. Performanța sa, care nu este la îndemâna oricui, a sensibilizat-o până și pe... ANI.

 

Cât putea să muncească omul ăsta!

 

Agenția Națională de Integritate (ANI) a întocmit un raport pe șapte pagini despre Volinași Costin, actual director artistic al Teatrului Mihai Eminescu, fost consilier local în perioada 2004 – 2012. Pe lângă faptul deja cunoscut, că actorul fost și om politic vota în Consiliul Local Botoșani proiecte de hotărâri referitoare tocmai la instituția din conducerea căreia făcea parte, fără a anunța că are un interes personal, lucru pentru care ANI a considerat că timp de mai mulți ani s-a aflat în conflict de interese, instituția a verificat și afacerile în care era implicat cel în cauză. În urma acestor acțiuni s-a aflat că Volinași Costin era asociat la SC Ideea Wic SRL, asociat la SC Nova Design SRL și asociat și totodată administrator la SC Adsmart Group SRL. Practic, în aceeași perioadă de timp, Volinași Costin ajunsese să fie, în paralel, implicat în activitatea a minim două societăți comerciale, să fie director artistic la Teatrul Mihai Eminescu, actor la respectiva instituție, să fie și regizor și să primească bani frumoși în această calitate (în jur de 14.000 de lei pentru o singură piesă). În plus, mai găsea timp să își îndeplinească prerogativele de consilier local, pentru ca la un moment dat să mai fie și vicepreședintele organizației municipale a PDL Botoșani.

 

”Având un interes personal, a participat la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri”


”În perioada exercitării mandatului 2008 – 2012 de consilier local, Costin Volinași, având un interes personal, a participat la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri emise de Consiliul Local Botoșani, privind adoptarea, respectiv rectificarea bugetului aferent anilor 2008, 2009, 2010, 2011, hotărâri prin care au fost alocate sume de bani Teatrului Mihai Eminescu Botoșani, instituție în cadrul căreia persoana evaluată deținea funcția de director artistic, încălcând astfel prevederile legale de mai sus”, se arată în raportul semnat de Tudor Mitroi, inspector de integritate la ANI.
Volinași Costin nu a uzat de dreptul de a se apăra. La început acestui an, când s-a aflat că este cercetat de ANI, acesta declara însă presei că, în opinia sa, nu s-a aflat în conflict de interese deoarece nu a fost director general la Teatrul Mihai Eminescu și deci nu executa bugetul pe care îl vota la CL Botoșani. De asemenea, firmele în activitatea cărora era implicat nu derulau afaceri cu instituția de cultură.
ANI nu s-a mulțumit să-l controleze doar pe actor, ci și pe soția acestuia, Aculina Costin, despre care s-a aflat că era asociat sau administrator la cinci firme: SC Premier Agency SRL, SC T-M-P Consulting SRL, SC Art Debelly SRL, SC Elsaco Grup GIE și SC Boardmedia SRL.
La cererea ANI, Primăria Botoșani a precizat însă și că nici una dintre aceste firme nu a avut contracte cu municipalitatea sau unități subordonate.
Sergiu BĂLĂȘCĂU

CUM FACI BANI LA TEATRUL MIHAI EMINESCU DACĂ EȘTI ȘI BINE ÎNFIPT POLITIC:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:9574:Dezmăţ pe sute de milioane cu Volin, actori şi regizori la Teatrul Eminescu ]]

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40224:Director de teatru găsit ”pe nașpa” de ANI : I se prezintă raport în CL și are și-o interdicție ]]