Ședință fără concluzii la Prefectură cu scandalul de la Biserica Schit Orășeni 

Instituția Prefectului a remis un comunicat de presă vis a vis de situația de la Biserica Schit Orășeni și modul cum s-a acționat acolo. Nu au fost însă comunicate și măsurile viitoare ce vor fi luate pentru aplanarea acestui conflict delicat. 

 

Iată comunicatul de presă: 

 

Date fiind evenimentele care au avut loc ieri, 12 noiembrie 2017, la Biserica monument istoric de la Schit Orăşeni, prefectul Dan Şlincu a invitat astăzi la o întâlnire pe reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prin preot Marian Timofte, vicarul administrativ al MMB, preotul Florin Chirilă, inspector bisericesc, protopopul Lucian Leonte, şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie precum şi pe primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină.

 

Cu această ocazie, reprezentanţii Mitropoliei au precizat că scopul delegaţiei care a ajuns ieri dimineaţă la Biserica „Schimbarea la faţă” din Schit Orăşeni a fost instalarea preotului desemnat să oficieze slujbele religioase, preotul Ovidiu Lăzărescu, nicidecum evacuarea fostului preot Ioan Ungureanu. 

 

Reprezentanţii MMB au afirmat că, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor precum şi a Statutului BOR, aprobat prin HG 53/2008, Biserica Ortodoxă Română nu mai are raporturi de misiune şi slujire liber asumată cu Ioan Ungureanu, existând în acest sens o decizie a Consiliului Eparhial.

 

În contextul în care atmosfera în satul Schit Orăşeni este tensionată, prefectul Dan Şlincu i-a rugat pe reprezentanţii MMB, ai IPJ şi ai IJJ să găsească cele mai bune soluţii, în concordanţă cu normele legale, pentru restabilirea echilibrului între enoriaşi.

„Reprezentanţii Bisericii ne-au explicat pe larg contextul şi măsurile care s-au luat până acum în această situaţie de către organismele BOR, iar cei ai structurilor MAI ne-au informat că intervenţiile pe care le-au avut până acum au avut la bază strict solicitările clericilor”, 
a spus prefectul Dan Şlincu.
 

download from google play download from apple store