Edilul şi regionalizarea: Nu se desfiinţează judeţe, instituţii; nu ne subordonăm capitalei

 

Asemeni majorităţii parlamentarilor de Botoşani, nici primarul municipiului reşedinţă nu este îngrijorat de reorganizarea administrativ-teritorială şi de faptul că oraşul pe care îl conduce nu e luat în calcul ca posibilă capitală de regiune. Ovidiu Portariuc susţine că proiectul de împărţire a ţării făcut public în această săptămână, cu Piatra Neamţ capitală pentru Regiunea Nord Est, reprezintă o iniţiativă legislativă a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş Severin şi atât.
primarul Ovidiu Portariuc despre regionalizare

"Nu este, de fapt, decât o reorganizare juridică"

Potrivit edilului şef, proiectul în cauză nu a fost discutat nici în USL şi nici în Guvern, astfel încât atenţia care i se acordă este una nejustificată. “Reorganizarea se va face pe baza unei discuţii publice, cu cetăţenii în primul rând, apoi cu asociaţiile aleşilor locali şi nu în ultimul rând cu partenerii externi”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Acesta a adăugat că suntem abia la începutul unei lungi dezbateri pentru a găsi formula cea mai potrivită şi că obiectivul este ca aceste regiuni să fie funcţionale abia la finele anului. “Nu este, de fapt, decât o reorganizare juridică, nu se desfiinţează judeţe, nu se desfiinţează instituţii, nu vor exista raporturi de subordonare administrativă între judeţele actuale şi viitoarele capitale de regiuni. Nu se realizează, dacă vreţi, decât o descentralizare, o creştere a autonomiei locale prin această regionalizare, care să permită o facilitare a accesului la fondurilor europene”, a arătat Ovidiu Portariuc.

Botoşani va câştiga prin regionalizare

Astfel, începând cu 2014 proiectele europene vor fi depuse direct la Bruxelles, fără a mai fi avizate în prealabil de autorităţile de management de pe lângă ministere. “Toate astea vor duce la o creştere a gradului de absorbţie şi la creşterea volumului de fonduri europene atrase, ţinând cont că Regiunea de Nord Est este chiar cea mai puţin dezvoltată din cadrul UE. Cred că Botoşani va avea de câştigat de pe urma aceste regionalizări”, a concluzionat Ovidiu Portariuc. La nivelul Regiunii Nord Est autorităţile din Suceava şi Iaşi fac demersuri pentru ca viitoarea capitală a acestei părţi a ţării să provină din judeţele respective.
CITEŞTE ŞI:
Suntem bătaia de joc a regionalizării, un "baron local" face din Botoşani „judeţ capră”