E OFICIAL: Schimbare majoră în educație – CÂTE clase sunt acum obligatorii și ce examene noi susţin elevii

Klaus Iohannis a promulgat ieri legea pentru modificarea din sistemul educațional din România.

 

Noua lege mărește numărul de clase obligatorii pe care un copil trebuie să le facă. Legea educaţiei naţionale 1/2011 prevede că învățământul obligatoriu este mărit la 15 clase, incluzând grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare din învăţământul preşcolar. 

 

Clasa pregătitoare va fi redenumită „clasa întâi”. De acum, elevii vor intra direct de la grădiniță în clasa întâi, începând cu vârsta de 6 ani. Ciclul primar clasic va fi alcătuitdin clasele I-III. Din clasa a IV-a, copiii vor avea pe lângă un învățător și profesori.


Evaluările naţionale vor avea loc la clasa a III-a şi a VI-a, informează Capital. Până acum Evaluările Naţionale au avut loc la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a, care era necesară pentru admiterea la liceu, va deveni Evaluarea Naţională de la clasa a IX-a. Propunerea Ecaterinei Andronescu este ca cei care nu fac faţă la Evaluarea Naţională să facă un an suplimentar.
Clasa a IX-a va trece la gimnaziu. Noua lege propune ca de acum elevii claselor VII-IX să aibă parte de un consilier de carieră.

 

Balacaureatul va fi susținut în 4 tipuri de programe, respectiv ştiinţe, studii socio-umaniste, studii vocaţionale şi bacalaureatul profesional. Fiecare program vine cu un examen nou.

 

Ciclul secundar superior va începe la 15 sau 16 ani va dura 3 sau 4 ani. Acesta va fi organizat în programe de studii profesionale, studii liceale vocaționale, studii liceale de științe și socio-umaniste. În funcție de programul de studii se vor susține examene de absolvire diferite, concretizate cu diplome de bacalaureat.

 

„Alineatele (1) şi (2) ale articolului 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins: «Art. 16. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. (2) Frecventarea învăţământul obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani».

 

Alineatul (1) al articolului 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 24. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.»”
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store