E grav! Prefectul îngrijorat de situația consumului de droguri din Botoșani

Combaterea şi consumul de droguri şi substanţe psihoactive trebuie să rămână în atenţia autorităţilor judeţului Botoşani. Aceasta este concluzia prefectului Dan Nechifor, oficialul arătând că cifrele privind numărul de cazuri gestionate de diverse instituţii rămâne îngrijorător. 

 

O sinteză realizată la nivelul Prefecturii arată că, în lunile martie şi aprilie, la DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani au fost înregistrate în total 60 de dosare penale având ca obiect infracţiuni la legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, din care 26 în luna aprilie. În doar cele două luni au fost constatate 50 infracţiuni (cu tot atâţia făptuitori) de deţinere de droguri de risc, substanţe etnobotanice sub formă vegetală în vederea consumului propriu. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani a gestionat 41 de noi fişe de urgenţă medicală şi admitere la tratament pentru tot atâtea persoane (din care 17 în luna aprilie),  pentru consum de etnobotanice, tentative de sinucidere, consum de alcool sau barbiturice.  Prefectul Dan Nechifor a emis în luna martie două ordine privind luarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea/eliminarea consumului/ofertei de droguri şi substanţe psihoactive, solicitând raportări lunare de la instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. 


„Îi rog pe toţi cei implicaţi să trateze cu seriozitate problematica şi să identifice cele mai eficiente modalităţi de combatere şi prevenire şi pe acelea să le adopte. Din informaţiile mele situaţia este mai gravă decât cea reflectată în raportările oficiale. Solicit celor din învăţământ, în mod special, să se implice imediat şi să semnaleze orice aspect sesizat, pentru că acolo este cea mai mare adresabilitate. Avem cu toţii copii, nepoţi, prieteni, care pot deveni victime ale acestui fenomen. Aştept raportările şi urmăresc îndeaproape cele constatate pe teren.”, a fost solicitarea prefectului Dan Nechifor în ultima şedinţă de Colegiu Prefectural. 


În perioada de referinţă au desfăşurat acţiuni de control mai multe instituţii, printre care Inspectoratul de Jandarmi,  IPJ, poliţiile locale din Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Săveni, DSVSA şi birourile vamale de la Stânca şi de la Rădăuţi – Prut, unde verificările s-au realizat şi cu ajutorul echipelor canine.  Din ordinele prefectului, şapte instituţii, deconcentrate sau implicate în protecţia copiilor, au intensificat, în toată această perioadă, organizarea activităţilor de prevenire a consumului de substanţe psihoactive. Astfel, pentru luna martie au fost raportate 390 de informări, consilieri de grup sau individuale, acţiuni educative sau alte forme de prevenţie, însă numărul acestora a scăzut în aprilie până la 366. 

CITEȘTE: Proiect pentru orele de Botanică transformat în cultură de cannabis: CUM își păcăleau părinții trei tineri