Durere la o școală după moartea fostului director: Și-a dedicat o mare parte din viață educației

Profesorul Aristotel Samoilă a plecat la ceruri duminică, 23 martie 2025. 

 

Ieșise la pensie după o carieră didactică îndelungată, timp în care a fost director la Liceul cu Program Sportiv, Școala 6, dar și Școala 7. 

 

Conducerea Școlii Gimnaziale nr 7 a transmis pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe:

 

„Cu profundă tristețe și regret, anunțăm trecerea în neființă a fostului director al școlii noastre, Aristotel Samoilă.

Profesor cu vocație, și-a dedicat o mare parte din viață educației, contribuind semnificativ la dezvoltarea școlii și la formarea multor generații de elevi. Profesionalismul, devotamentul și pasiunea sa pentru educație vor rămâne o amintire prețioasă pentru întreaga comunitate școlară.
 În aceste momente dificile, suntem alături de familia îndurerată și le transmitem sincere condoleanțe.

Detaliile despre ceremonie vor fi comunicate ulterior.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Fost director la mai multe școli din municipiu, decedat duminică