Durere imensă - Fost jucător al FC Botoșani în doliu: Sper că ai murit fericit. Să ai grijă de noi din Ceruri

Tragedia vine la doar câteva luni după ce și-a pierdut fratele, care s-a stins la doar 38 de ani.

 

Aristidis Soiledis a fost integralist în ultimele două meciuri disputate de FCSB în campionat. După ce a evoluat fundaș central în disputa cu Gaz Metan, în care „roș-albaștrii” au câștigat fără gol primit, Soiledis a început tot în centrul apărării și la Ovidiu, contra Viitorului, unde a și reușit să deschidă scorul în prima repriză.

 

La finalul jocului, în care a evoluat atât fundaș central, cât și în banda stângă a apărării, după înlocuirea lui Ionuț Panțîru, Aristidis Soiledis a declarat că îi dedică reușita tatălui său, care trece printr-o perioadă dificilă, scrie mondonews.ro.

 

La mai puțin de 24 de ore de la meciul cu Viitorul, Aristidis Soiledis a anunțat pe contul personal de Instagram că tatăl său a trecut la cele veșnice.

 

„Tatăl meu, dragul meu, așteptai să dau un gol ca să mergi pe lumea cealaltă? Mereu mi-ai spus asta, să marchez. Sper că ai murit fericit. Te voi iubi întotdeauna. Îți mulțumesc pentru tot. Să ai grijă de noi din Ceruri!”, a scris Aristidis Soiledis.

 

Aristidis Soiledis a fost transferat de FCSB în august, după un început de sezon cu evoluții apreciabile în tricoul celor de la FC Botoșani. Mutarea în București a venit pentru grec la doar o lună după ce familia sa a fost lovită de o altă tragedie. Fratele lui Aristidis Soiledis, Mars, a decedat la 38 de ani, după ce a suferit un atac de cord.

 

 

Fundașul grec a fost adus în fotbalul românesc de FC Botoșani, iar după un sezon în care a evoluat în nordul Moldovei, pentru a acoperi zona lăsată vacantă de plecarea lui Junior Morais și accidentarea de lungă durată a lui Marko Momcilovic, Gigi Becali l-a adus la FCSB. 

 

În acest sezon, Soiledis a evoluat în 17 meciuri pentru „roș-albaștri”, reușind să marcheze un gol.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store