După mintea „expertului” de la ARR, Botoșani ar rămâne fără tramvaie

Au fost la dezbatere președintele Consiliului Județean, prefectul, primarul și mai mulți directori de instituții publice. S-au prezentat planuri de viitor țintite pe municipiu și mai apoi fiecare a avut câte o sugestie de făcut. Evident, una dintre intervenții a fost din partea consilierului local din partidul cu fondator proaspăt încătușat.

 

Florentin  Ursuleanu, devenit cu ajutorul PSD director la Autoritatea Rutieră Română (ARR) are mai nou porniri de mare expert în problematică rutieră pe care și le-a exprimat la dezbaterea publică organizată joi la Primărie.
”S-a plecat din start de la premiza că Botoșani va face transport local tot cu tramvaie electrice. Întrebarea mea este aceea dacă s-a prevăzut posibilitatea scoaterii complete a tramvaielor din oraș și a înlocuirii lor cu autobuze electrice hibride pentru că scăpăm o dată de problemele de trafic generate de prezența tramvaielor. Un oraș ca Brașov sau ca Bistrița au luat această măsură, au renunțat la tramvaie și traficul din oraș s-a îmbunătățit”, a spus, pe un ton grav, Florentin Ursuleanu.
Lucrurile ar sta chiar rău, prin prisma gradului mare de poluare cauzat de tramvaie și care ar putea fi eliminat chiar simplu. În opinia sa, evident.
”Foarte mult spuneau de poluare. Adevărul este că tramvaiele din zona noastră aduc o pată de ozon mult mai mare decât autobuzele de aceeași capacitate. Pentru că acea cantitate de curent pe care tramvaiul o consumă, dacă luăm echivalentul ca pată de ozon, vom vedea că poluarea pe care o produce autobuzul e mult mai mică. Ar trebui gândită și o altă strategie cu posibilitatea de a înlocui tramvaiele”, a mai arătat directorul cu parfum de conflict de interese.
L-a liniștit însă imediat primarul Ovidiu Portariuc care i-a transmis că tramvaiele electrice nu poluează mediul. (G.E.)
CITEȘTE:
 Consilierul director face ore la nevastă cu damf puternic de conflict de interese – DOCUMENTE