Nici bine nu a căzut comunismul, că la Botoșani începeau deja să apară probleme, chiar la adunarea de constituire a Consiliului Frontului Salvării Naționale: reproșuri, refuzuri, scoateri în relief a propriilor greutăți datorate vechiului regim.
Despre cum a fost Revoluţia la Botoşani s-a scris și se va mai scrie. Despre riscuri şi lupte care să fi primejduit viaţa cuiva, într-atât cât să merite un carnet de revoluţionar de Botoşani care adună, de la o vreme, tot mai multe privilegii, a curs multă cerneală în cei 30 de ani scurşi din acel decembrie 1989. De-a lungul timpului au apărut numeroase mărturii ale celor care în acele zile au dat ocol oraşului sau au îndrăznit să calce chiar pe caldarâmul din centru. Unii, nu puțini, au ajuns și în celebrul balcon.
Însă mai există un martor tăcut. Pe care, datorită amabilităţii doamnei profesor Octavia Buhociu, vi-l dezvăluim de câteva bune săptămâni. Jurnalul ultimelor luni ale anului 1989. Consemnări care astăzi, după 30 de ani, poartă încărcătură istorică şi emoţională deopotrivă.
Pentru cei tineri, trăitori într-o eră a tehnologiei, este greu de înţeles ce însemnau atunci televiziunea naţională, radioul public şi ziarele, pe de o parte, şi Radio Europa Liberă, pe de altă parte.
După primul șoc transmis în direct pe ecranele televizoarelor alb-negru, și la Botoșani începea ”curățenia”, la fel ca peste tot în țară.
”Toți cei ce-au avut privilegii, n-au stat la coadă, s-au mutat dintr-un apartament bun în altul și mai bun să nu între în Comitetul Provizoriu”, citim în jurnalul prof. Octavia Buhociu în ziua de 23 decembrie 1989, iar mai departe: ”Mulți ziariști și-au făcut mea culpa. Nici nu-ți vine a crede că poate fi și așa”.
Mărturiile prof. Octavia Buhociu, la capătul cărora ajungem astăzi, sunt prețioase prin autenticitatea lor, dar și prin modul în care ne aduc înainte date despre viața culturală a orașului, despre oameni și despre locuri între timp dispărute. Sunt mărturii necesare timpului prezent, generațiilor de astăzi și celor care vor veni.
Vineri, 15 decembrie 1989: Foarte cald, puțin vânt. A murit Andrei Saharov. Aseară am fost la G., o clasă de-a XII-a, viitori învățători, a venit s-o colinde. Emoționant!
La Timișoara, Arad ar fi avut loc manifestări pentru a apăra un preot protestant… S-ar fi închis frontierele cu Ungaria, Iugoslavia … Verbele sunt la condițional că nu sunt date anunțuri oficiale la noi. Excursia care trebuia să înceapă mâine, cu automobile, spre Cernăuți, a fost amânată… La Liceul Pedagogic li s-a spus că reciclările nu mai au loc, cel puțin cele din centrele universitare… Ce va mai urma?
Miercuri, 20 decembrie 1989: Discursul lui N. C.: elemente fasciste, huliganice, agenturi străine, influențe ale unor grupuri străine ce ar fi vrut să atenteze la independența, suveranitatea și integritatea țării, vinovații vor da socoteală… dar nimic despre victime, morți. Unii ce au reușit să treacă graniță au putut telefona, povestesc lucruri ce te îngrozesc… Azi la Timișoara: altă demonstrație, se strigau lozinci contra N.C.
Joi 21 decembrie 1989: Posturile de radio străine povestesc ce grozăvii se petrec la Timișoara… Bunica a vrut să meargă la cimitir la bunicu’, acolo s-a rugat și pentru cei de la Timișoara, să se termine tot acest calvar.
Vineri, 22 decembrie 1989: Consfătuirea pe teme politico-educative nu a mai avut loc. Directoarea ne-a trimis acasă.
Pe la 11.30 - 12.00, la televizor s-a anunțat că în toată țara se instituie starea de necesitate și că ministrul Nicolae Milea s-ar fi sinucis. Pe la 12.47, eram în bucătărie, am deschis aparatul de radio, când deodată aud vocea lui Ion Caramitru, puțin gâfâită și emoționată. Fug la televizor: el, Mircea Dinescu și încă vreo câțiva anunța că N.C. a fugit, că ei au pus mâna pe televiziune… În casă a fost ceva de nedescris: bunica a îngenuncheat (genunchii i-au permis!), ne-am pupat între noi toți, strigăte de bucurie, râsete… Și programul la TV a continuat non stop, transmițându-se tot ce se-ntâmpla prin țară, reacțiile străinilor. Miliția, securitatea au trecut sub conducerea armatei. Au apărut pe ecran: Sergiu Nicolaescu, preoți, tot felul de militari, oameni de diverse meserii, deținuți politici, elevi, studenți, părinți ai căror copii au murit, dispărut… În jurul C.C al P.C.R, al Palatului Republicii, al Radioteleviziunii, al Poștei și Telefoanelor s-au dat lupte între armată, populație, gărzi patriotice cu grupări de teroriști… Așa se spune.
Eu am fost în oraș între 16.00 - 17.00, era miting în piața Teatrului: dl Curcă, dna Zenovia Pavlică, dl Viaceslav Popescu… au luat cuvântul din balconul clădirii. S-a anunțat de mai multe ori că Nicolae și Elena Ceaușescu ar fi la ba la Titu, ba la Slobozia, ba în mașină, ba în avion.
Am primit invitația, să zicem, să urc și eu în balcon să-mi exprim entuziasmul, bucuria, dar am păstrat pentru mine…
Pe la 23.00 - 24.00 am văzut la tv că fost prins și adus Nicu Ceaușescu (puțin zgâriat pe față), care ar fi luat copii prizonieri, dar apoi s-ar fi predat la tipii ce l-au adus la televiziune. A fost destul de demn, ar fi ordonat să nu se tragă în populație la Sibiu… Televiziunea a avut program toată noaptea, dar pe la ora 3.00 nu a fost imagine, numai sunet: se dădeau lupte pe culoarele instituției (explicația dată).
O poezie dintr-un ziar: 22 Decembrie:
O, Doamne, / Acesta e Bucureştiul?
Pe-aici trecut-a parcă pojarul ! / O, Doamne, / Aceasta e patria mea?
Ce cataclism a pustiit-o astfel ?! / Sau ce tiran nebun
A subjugat-o minții sale oarbe ?! Dictatorul a fost împușcat
Inima țării bate năvalnic din nou / Radio România transmite:
Sîntem liberi, sîntem liberi, sîntem liberi!!! (Alexandru Dugneanu, clasa VII-a)
Sâmbătă, 23 decembrie 1989: Probleme în București, în special cu acele grupuri de teroriști, mercenari (?!) ce mai rezistă pe ici, pe colo, dar cu suficiente pierderi umane.
La TV s-au perindat tot felul de invitați: scriitori, actori, sportivi: Cristian Gaţu, Victor Rebengiuc (cei ce l-au proslăvit pe Ceaușescu înainte ar fi trebuit să încerce să spună o dată NU, iar acum înainte de a vorbi ar trebui să se șteargă la gură - a adus pe masă un sul de hârtie igienică…) a recitat Doina, Ilinca Tomoroveanu, Măricica Puică, un traducător sârb, Ion Caramitru, Tudor Mărăscu… Ilie Ceaușescu, când a fost arestat și i s-au luat obiectele personale, a început să se pieptene…, generalul Postelnicu a rugat să nu i se ia batista, că-l doare capul…
Pe la 18.00 - 19.00 s-a anunțat că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost arestați și-s bine păziți.
Se vorbește de Crăciun, de colinde, colindători, de sărbători. Altă viață!
Pe la Băneasa iar se trage…
Filmul ”Ringul” (regia Sergiu Nicolaescu, 1984) cu Sergiu Nicolaescu, Marin Moraru. Pe la jumătatea filmului, Teodor Brateş, crainic la TV, anunţă că unii telespectatori nu sunt de acord să se dea filme amuzante, când în stradă mai mor oameni… în fine, dar și bucuria trebuie scoasă în evidență într-un fel…
Dimineață în oraș: Curcă a fost aplaudat (cuvântul "tovarăș" și-a stricat conținutul), P.V. a fost oarecum huiduit… dna ZP a afirmat ceva de genul: toți cei ce-au avut privilegii, n-au stat la coadă, s-au mutat dintr-un apartament bun în altul și mai bun să nu între în Comitetul Provizoriu.
Cei din Chișinău vor să ne ajute în tot felul.
Mulți ziariști și-au făcut mea culpa.
Nici nu-ți vine a crede că poate fi și așa.
Duminică, 24 decembrie 1989: Ceva mai răcoare. TV este în plină activitate. Se mai dau lupte la București, Timișoara, Sibiu… A fost prezentată arestarea Zoei Ceausescu…
Imagini ale televiziunii franceze referitoare la ce se petrece la noi.
Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe, prezentați cu multe dintre cântecele lor.
Luni, 25 decembrie 1989: Colinde, La Mulți ani! Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu e cu noi!
Deținuți politici își povestesc viața din închisoare (la televizor). Păcat că bunicu’ nu a apucat zilele acestea.
"He! Bonjour, bonjour la vie! / Aujourd’hui comment vas-tu?
Et! Bonjour, bonjour la vie / Moi je vais bien et je m’habitue", pot cânta și eu după modelul lui Gilbert Becaud.
Cântăreți, muncitori, sportivi… vorbesc despre ce a fost și mai ales de cum va fi.
Diferite persoane și de la noi din oraș își fac autocritica…
S-a anunțat judecarea și condamnarea prin împușcare a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Cam rapidă acțiunea!
Marți, 26 decembrie 1989: Emisiunile la TV încep cu noaptea-n cap, adică pe la 9.00. Se face de pază în școală, e ora 17.00 și respect programarea: sunt la școală, televizorul merge. Mai devreme au vorbit: Doina Cornea, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu… Se fac anunțuri insistente ca populația din București și din alte orașe să nu dea crezare persoanelor ce-i cheamă la adunare în capitală (prin porta-voce, din mașini, prin ferestre) pentru că armată n-ar mai fi de partea poporului. Destabilizare de-o parte sau de alta?
Acum Ion Iliescu, șeful statului, Nicolae Militaru, ministrul armatei, și alți membri ai Frontului Salvării Naționale sunt în studioul 4. Șeful guvernului, un tip tânăr (și ce bine arată!, e mai modern îmbrăcat), parcă Petre Roman, e destul de optimist. Habar nu are cum a ajuns să vorbească de pe baricade, poporul l-a împins la toate actele (Ola la!)
De la RM (soldat în termen la București) auzite, povestite nouă de mama lui: sâmbătă, când a fost arestată Zoe, în casa bunicii ei (mama Elenei C.) , soldații au luat-o și pe bunica și pe cei trei teroriști și i-au dus la spital. Bătrâna are 102 ani și nu vrea să mănânce fasole, cere portocale și banane. Teroriștii seamănă bine între ei, le lipsește câte un dinte din față (care maxilar, superior sau inferior ?),au cămăși anti-glonț și altele pe deasupra, nu mănâncă nimic, li se fac perfuzii și doar atunci spun: Apărăm pe Ceauşescu! Azi aveau buzele și unghiile puțin vinete. Medicul crede că le lipsește drogul. Nu știu ce să cred despre RM, care mi-a fost elev 6 ani…
Virgil Tănase vorbește la TV… Se promite prezentarea procesului…
S-au redeschis posturile de radio din Iași, Timișoara…
Imagini din casa familiei Ceaușescu din strada Primăverii…
Joi, 28 decembrie 1989: Marin Ceaușescu a fost găsit spânzurat în pivnița clădirii reprezentanței comerciale a României din Viena…
S-a revenit la prețul de 0,65 lei pentru 1 kw h.
Se dă filmul ”Dictatorul”, cu Charlie Chaplin.
Vineri, 29 decembrie 1989: ninge la București, soldaților le este frig în metrou.
108 sau 118 candidați la facultăți sau licee, ce nu au fost considerați admiși deși aveau medii egale cu ultimul intrat, au fost declaraţi studenți, liceeni… Cât de bucuroasă trebuie să fie familia P!
La școală, adunare de constituire a Consiliului Frontului de Salvare: reproșuri, refuzuri, scoateri în relief a propriilor greutăți datorate vechiului regim (ar fi trebuit să spun și eu…)… Dacă într-un colectiv de 46 persoane (atâția eram) apar atâtea probleme, darmite într-o țară!
Reportaje interesante din București: pierderi de vieți omenești, pierderi materiale.
Reapare muzica ușoară străină la radio și TV.
Măi, Măi ! Ce de idei au tipii din CFSN de îmbunătățire a situației din țară!!! De s-ar realiza!
Sâmbătă, 30 decembrie 1989: o căsătorie civilă și religioasă într-un hol al Muzeului de artă din București (doi tineri ce de o săptămână apără și muncesc în muzeu)!
Poșta nu prea merge bine.
Mihai Stănescu, caricaturist cu premii prin lumea largă, proaspăt întors din Franța.
Zilele astea am auzit limba franceză foarte des folosită de către: ziariști, fotografi, medici…
De-o bucată de vreme ne sculăm cu televizorul, ne culcăm cu televizorul. Păcat că nu avem și-n bucătărie unul, că totuși trebuie să mâncăm câte ceva, nu numai televizor pe pâine.
Înainte de începerea vacanței de iarnă am adunat mai multe resturi de fire colorate de Garofiță, să-mi fac o bluză pentru vară. Acum știu ce model voi face pe față și pe spatele bluzei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
