Drumul strategic al județului „omorât” în Anul Centenar de-o firmă privată

Deși mesajele publice de la începutul anului anunțau cu optimism un eventual start la lucrările pentru drumul strategic al județului, între timp entuziasmul s-a mai domolit.

 

Licitația nu poate fi organizată din cauza unei companii private care întârzie eliberarea unui aviz.

 

Iar în cazul de față, pentru faptul că este întârziat un proiect cu o valoare de 74 de milioane de euro și de o importanță vitală pentru județ având în vedere că se modernizează pentru 100 kilometri de drum, nici o instituție nu poate lua atitudine împotriva companiei private.

 

„Suntem la faza de avizare la Telekom. Durează…a venit o comisie care să evalueze, de la 90 de stâlpi câți au fost inițial s-a ajuns la 150 care trebuie să-i mutăm noi. Dar nu asta e problema, ci cât de repede ne pot da avizul. Am vorbit cred că vineri cu șeful de la Cluj, urmează să se ducă proiectantul care este tot din Cluj să poarte o discuție, un pic să forțăm timpii, să dea mai repede”,

Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

Ulterior, se pare că proiectul pentru drumul strategic, din cele declarate de șeful județului, va trece printr-o nouă evaluarea la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est.

 

Mai apoi, licitația. Ceea ce înseamnă că nu există nici o șansă pentru demararea lucrărilor.

 

„Sperăm ca toamna asta să scoatem la licitație execuția lucrărilor. Anul acesta dacă începe și reprofilează și se apucă de șanțuri. E un pas. Important este să nu fie vreo contestație la execuție”,

Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

Șeful județului a mai spus că nu este normal ca în România să existe o condiționare a avizelor, de la o entitate la alta, ci toate ar trebui să fie obținute concomitent de proiectant, pentru a se câștiga timp.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store