Drumul spre Suceava, doar proiectare şi expropriere în 2010

 

Nici drumul spre Suceava nu pare să aibă o soartă mai bună. Slabe sînt şansele ca lucrările de modernizare a acestuia să înceapă în anul curent. S-au scos la licitaţie proiectarea plus execuţia, consultanţa şi acţiunea de expropriere, însă nu se ştie dacă toate aceste proceduri se vor termina la timp astfel încît să mai rămînă timp şi pentru trecerea efectivă la efectuarea investiţiei. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi susţin că vor fi condiţionaţi de eventuale contestaţi depuse în urma licitaţiilor, dar şi de exproprierile care trebuiesc făcute de-a lungul drumului. „Sperăm să înceapă lucrările în 2010”, a afirmat Viorel Scutaru, directorul DRDP. Unitatea pe care o conduce dispune în acest an de bani doar pentru proiectare. Potrivit reprezentantului DRDP, drumul spre Suceava este prioritar deoarece trebuie realizată legătura cu vestul ţării. În plus, acesta este mai circulat decît drumul spre Tîrgu Frumos, iar aeroportul de la Salcea este mai aproape faţă de cel din Iaşi. Modernizarea drumului Botoşani - Suceava a fost anunţată anul trecut în capitala judeţului vecin de către premierul Emil Boc.