Drumul de ev mediu spre Iaşi stă de şapte ani pe... SF: Nu s-a aplicat acel proiect pe care l-am elaborat

Anul trecut, botoșănenii au așteptat cu nerăbdare asfaltarea tronsonului Flămânzi - Prăjeni - limita cu județul Iași, însă, degeaba au sperat, căci drumul este și astăzi plin de cratere.

 

În anul 2019, pare că o problemă mai veche a botoșănenilor care merg la Iași prin Prăjeni începe să fie prioritară şi pentru Consiliul Județean (CJ). De ani de zile oamenii sunt nevoiți să circule pe un drum desprins parcă din Evul Mediu.

 

Vicepreședintele ALDE Botoșani, fost președinte al CJ Botoşani, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că acest drum trebuia de mult reparat.

 

”Aș vrea să salut un anunț pe care administrația județului l-a făcut de curând, cred că este vorba de unul dintre vicepreședinți care a anunțat că prioritate absolută anul acesta în ceea ce privește lucrările pe drumurile județene o va avea tronsonul care pleacă din Flămânzi, trece prin Prăjeni și se unește cu limita județului Iași cu un drum care e perfect, iar la noi este dezastru. E de salutat ceea ce a anunțat administrația județeană. Într-adevăr, rezolvarea acestei probleme trebuie să fie preocuparea numărul 1 în această perioadă. Aș vrea să menționez că, atunci când eram la Consiliul Județean, în perioada 2008-2012, am cerut să se elaboreze un studiu de fezabilitate privind modernizarea acestui tronson de drum județean. S-a elaborat acest studiu de fezabilitate și nu înțeleg de ce de atunci și până astăzi, deși au trecut 5-6 ani sau chiar mai multm nu s-a reușit efectuarea unor lucrări care să scoată zona aceea din situația deplorabilă și rușinoasă în care se află”,

Mihai Tâbuleac, vicepreședinte ALDE Botoşani

 

El susține, de asemenea, că tronsonul Flămânzi - Prăjeni- limita cu județul Iași nu a fost asfaltat din cauza oamenilor care se aflau la conducere la acea vreme.

 

”De atunci și până astăzi nu s-a aplicat acel proiect pe care l-am elaborat în timpul mandatului meu. Ceea ce a făcut totuși Județul după aceea a fost acea prostie privind repararea drumului, deci, din fondul de reparații s-a făcut una dintre cele mai mari prostii alături de multe altele pe care le-a făcut administrația Țurcanu - Sorescu - Achiței - Judele”,

Mihai Tâbuleac, vicepreședinte ALDE Botoşani

 

Așadar, botoșănenilor nu le rămâne decât să spere că anul acesta drumul județean va fi reparat. Deocadată nimeni nu a anunțat dacă și când încep lucrările.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

download from google play download from apple store