Droguri la borcan și în ghiveci – AMĂNUNTE de la descinderile ”Combaterii Crimei Organizate” la un tânăr din Botoșani

Noi informații despre bărbatul care cultiva canabis la marginea orașului vin de la Inspectoratul de Poliție Județean, care a anunțat că Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul instituției, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Botoșani, au organizat o acțiune în urma căreia un tânăr, de 33 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Acestea este bănuit de cultivarea și producerea de droguri de risc fără drept.  

 

S-a apucat în primăvară


Potrivit oamenilor legii, din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna mai a acestui an, bărbatul ar fi desfășurat activități de cultivare și producere a drogurilor, în două locuri din județul Botoșani


Astăzi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate  Botoșani, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT, au pus în  executare două mandate de percheziție domiciliară în două locuri din județul Botoșani folosite de către persoana bănuită de comiterea faptei.


În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un borcan de 1,7 kilograme care ar fi conţinut substanțe vegetale (muguri) cu miros specific plantei de cannabis, un borcan care ar fi conținut substanțe vegetale (muguri) asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, 40 de ramuri, ce ar fi conținut masă vegetală verde (muguri) cu miros specific plantei de cannabis, 120 ramuri cu inflorescență provenite de la patru plante recoltate anterior.

 

Cultură în toată regula


De asemenea, au fost descoperite plante asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, 43 de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, precum și patru ghivece conținând plante asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, în cantitate de aproximativ 45 de kilograme de masă vegetală verde.


Polițiștii menționează că, pe întreg procesului penal, persoana bănuită de comiterea faptei beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.