Drama din Italia : Prietenie încheiată sub dărâmături: Femeia din Botoșani a murit alături de-o amică cu buletinul în mână

Părinţii Steluţei Novac, femeia de 47 de ani din comuna vasluiană Zorleni, prietenă cu botoșăneanca din Avrămeni, care au murit sub dărâmături în cutremurul de miercuri dimineaţă, din Italia, au aflat de la radio de decesul fiicei lor, înainte ca cineva să-i anunţe, transmite corespondentul Mediafax.

 

Durere și la Vaslui

Diana Nacu, nepoata victimei a declarat că familia plănuia să le spună bătrânilor despre tragedie, în prezenţa unui medic, însă n-a mai apucat.

“Voiam, mai întâi, să chemăm un medic, să le dea ceva calmante şi, apoi, să le spunem. Dar au aflat de la radio, acum, şi sunt disperaţi, urlă efectiv, nu ştim ce să le facem. Au şi zis că dacă fata lor e moartă, mor şi ei, să le facem şi lor sicriu. Ea de patru ani n-a mai fost acasă, acum a venit, în vara asta, şi-a văzut părinţii, s-a ocupat de morminte, ca şi când ar fi avut o premoniţie. Parcă ştia că ceva rău o să se întâmple. Noi suntem disperaţi”, a declarat, printre lacrimi, Diana Nacu.

 

Steluţa Novac locuia în acelaşi imobil din localitatea Amatrice cu o altă româncă, care a murit în cutremurul de miercuri, Maricica Iosub, în vârstă de 35 de ani, din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, dar şi cu alte două românce care au supravieţuit dezastrului.

 

“Marţi seara, cu o zi înainte de cutremur, am vorbit cu ea la telefon şi ne-a zis că este bine şi că aştepta petrecerea din Amatrice, că urma o petrecere acolo. Telefonul ei a sunat încontinuu, după ce am aflat de cutremur. De fapt, telefonul ei sună şi acum. Joi seara, ne-au dat vestea de la Ambasadă şi părintele ortodox din Amatrice. Ne-au spus că au găsit-o cu buletinul în mână, că au identificat-o imediat. Ea locuia cu dna Maricica Iosub, din Botoşani, erau vecine de camere, amândouă au murit sub dărâmături. În bloc cu ea mai erau doi români, locuiau deasupra lor”, a mai declarat Diana Nacu.

 

Trupul neînsufleţit al vasluiencei care şi-a pierdut viaţa în cutremurul devastator din Italia va fi repatriat, cel mai probabil, luni, potrivit primarului comunei Zorleni, Paula Hultoană.

“Suntem trişti de vestea că Steluţa a murit în urma cutremurului. Vom încerca să îi ajutăm familia cu ce este nevoie, pentru înmormântare. Am luat legătura cu cei de la Consulat, care au spus că trupul va fi repatriat pe cheltuiala statului italian, nu trebuie să plătim noi bani. Sicriul vine cu o firmă de pompe funebre din Italia, direct acasă. Dumnezeu să o ierte şi să îi ţină puternici pe bătrânii greu încercaţi”, a declarat Paula Hultoană.

Opt persoane de cetăţenie română au murit în urma cutremurului din Italia, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. În ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români daţi dispăruţi, numărul cazurilor aflate în atenţia MAE este în prezent de 19. Demersurile pentru identificarea acestora sunt în derulare, verificările efectuându-se în permanentă coordonare cu autorităţile italiene competente.