Dacă la unii demnitari de pe plan local a durat luni bune până ce Agenția Națională de Integritate (ANI) să se pronunțe asupra unei posibile stări de incompatibilitate sau de conflict de interese, în cazul noului subprefect al județului Botoșani problema a fost lămurită în doar o lună de la depunerea jurământului.
La sfârșitul lunii octombrie Elena Coșman a fost numită de Guvern în funcția de subprefect, dată la care era președinte la Asociația Șansă pentru Tine, care avea în derulare un proiect POSDRU în calitate de beneficiar, parteneri find o primărie din județ și o societate comercială. Date fiind acuzele că s-ar afla într-o stare de incompatibilitate sau conflict de interese, pe 30 octombrie, înainte de a fi învestită în funcție, Elena Coșman a trimis la ANI o scrisoare în care prezenta situația în care se află, cerând totodată instituției să își expună punctul de vedere.
Săptămâna aceasta de la ANI i-a sosit răspunsul, iar poziția este una cât se poate de clară.
”Din cele expuse de dvs. și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea funcției de usbprefect în cadrul Instituției Prefectului Județului Botoșani, concomitent cu cea de președinte al unei asociații non-profit implicată într-un proiect POSDRU, nu este de natură să genereze o situație de incompatibilitate, însă poate genera un conflcit de interese dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 301 din Codul Penal al României”, menționează Bogdan Stan, vicepreședinte ANI.
Articolul la care se face referire stipulează că funcționarul care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a luat parte la luarea unei decizii prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine sau pentru o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv ori pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii cinci ani ori a beneficiat de orice foloase, se pedepsește cu închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
Ori pe circuitul aprobării amintitului proiect POSDRU Elena Coșman nu a avut cum să intervină, înainte de a veni la Prefectură ea fiind director economic la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
În aceste condiții Elena Coșman s-a cam grăbit cu demisia. După ce a fost numită în funcție, în perioadă de până la instalarea pe post, pentru a elimina orice alte suspiciuni, Elena Coșman a demisionat din funcția de președinte al amintitului ONG. Adresa primită săptămâna aceasta de la ANI arată clar că nu era necesar să renunțe la postul de la asociația menționată.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV: „Subprefecta” de Botoşani s-a dat singură pe mâna ANI